Companii

Scăderea preţului petrolului loveşte în plin cel mai mare jucător petrolier român, dar şi principalul contribuabil la buget. Petrom se îndreaptă spre pierderi. „Întrebarea nu este dacă, ci cât de mari vor fi“

Scăderea preţului petrolului loveşte în plin cel mai...

Autor: Roxana Petrescu

01.02.2016, 00:08 3701

În 2013, Petrom făcea istorie fiind prima companie din România care înregistra un profit de peste 1 mld. euro. Acum situaţia s-a inversat dramatic. Activele din zona de explorare şi producţie au fost depreciate cu 400 mil. euro în T4.

Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze, ar putea încheia anul 2015 pe pierderi, prăbuşirea bari­lului forţând compania la două serii de deprecieri succesive aplicate activelor din zona de explo­rare şi producţie.

Cea mai recentă, realizată în ulti­mul trimestru din 2015, este în valoare de 400 de milioane de euro (1,8 mi­liar­de de lei) şi ar putea anula câştigul de 223 de milioane de euro (991 de milioa­ne de lei) raportat în primele nouă luni în contextul în care analiştii spun că rezultatul nu poate fi echilibrat prin aportul celorlalte divizii.

Dacă aşteptările analiştilor, care la unison văd compania intrând pe pierderi în 2015, se vor adeveri, acesta va fi primul an de la priva­ti­za­rea din 2004 pe care Petrom îl va în­cheia pe minus. Compania îşi va anun­ţa re­zul­tatele pentru 2015 pe 18 februarie.

WikiZF: Profilul companiei Petrom

„Nu cred că este vreo şansă să vedem Petrom pe zero la finalul anului 2015. Sigur va fi o pierdere“, spune un analist de pe piaţa de capital.

„Întrebarea este cât de mare va fi această pierdere. Sincer să fiu, nu ştiu din ce va putea face profit anul acesta“, completează specialiştii de pe bursă.

Valul de estimări pesimiste privind rezultatele pe tot anul 2015 ale Petrom a venit după ce la finalul săptămânii tre­cu­te OMV a publicat tradiţionalul tra­ding statement la nivel de grup, un do­cu­ment în care este prezentată evoluţia pro­ducţiei, dar care conţine informaţii şi despre măsurile speciale imple­men­tate sau despre contextul de piaţă.

„Scăderea continuă a preţului petrolului şi al gazelor naturale, alături de volatilitatea pieţei ne-au determinat să revizuim din nou estimările noastre de preţ pe termen mediu şi lung. Aceste măsuri au cerut deprecierea unor active din zona de upstream (explorare şi producţie), deprecieri care s-au aplicat pentru activele în dezvoltare sau care pro­duc, dar şi celor din zona de ex­plo­rare. Aceste depre­cieri vor fi recu­nos­cu­te în al patrulea trimestru din 2015 şi se ridică la 1,5 miliarde de euro, din care aproxi­mativ 400 de milioane de euro sunt ale Petrom“, se arată în docu­men­tul publicat de OMV la finalul săptămânii trecute.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO