Executivul Andrei Hareţ a fost recrutat de grupul Scandia, activ în industria alimentară, în poziţia de deputy CEO, el urmând a face echipă cu Andrei Ursulescu, cel care deţine funcţia de CEO al businessului autohton.
Hareţ revine astfel în ţară după ce timp de circa două decenii a deţinut varii poziţii de expat pe pieţe precum Emiratele Arabe Unite, Ungaria, Olanda sau Franţa. De altfel, ultima sa funcţie înainte de aceasta a fost cea de managing director pentru Olanda şi Franţa la Asahi.
Grupul japonez Asahi a fost fondat acum mai bine de un secol, în 1889, având în portofoliu astăzi bere, whisky şi o serie de produse alimentare. În Europa, gigantul a început să se dezvolte mult mai recent, în urmă cu circa opt ani, având un portofoliu de câteva zeci de branduri printre care Pilsner Urquell, Peroni Nastro Azzurro sau Grolsch.
Pe Bătrânul Continent, japonezii au început să se extindă în 2016-2017, odată cu achiziţia operaţiunilor producătorului de bere SAB Miller, într-o tranzacţie de 7,3 mld. euro.