Companii

Cum schimbă două paragrafe introduse peste noapte modul în care se va împărţi gazul din Marea Neagră? „Este necesară o legislaţie ulterioară pentru a clarifica modul în care se vor tranzacţiona volumele.“

ANALIZĂ

Pe vechea lege, jumătate din cantităţile extrase urma să fie vândute în România, aceasta constituind una dintre nemulţurmirile majore ale proprietarilor de acorduri petroliere.

Pe vechea lege, jumătate din cantităţile extrase urma să fie vândute în România, aceasta constituind una dintre nemulţurmirile majore ale proprietarilor de acorduri petroliere.

Autor: Roxana Petrescu

19.04.2022, 09:00 399

Una dintre cele mai impor­tante modificări introduse de proiectul de lege offshore depus în parla­ment la finalul săptămânii trecute se referă exact la felul în care va fi comercializat gazul din Marea Neagră, din zona de mare adâncime, dar şi cel de pe uscat aflat la peste 3.000 de metri adâncime.

Cu puţin timp înainte de a fi depus în parlament, articolul care arată cum se va vinde acest gaz, evaluat azi la 200 de miliarde de euro, doar cel din Marea Neagră, a fost completat cu două paragrafe cheie.

„Nu există mecanisme suficiente în actualul proiect de lege care să arate cum va funcţiona comercializarea resurselor din Marea Neagră. Proiectul trebuie completat cu o legislaţie ulterioară“, spun avocaţii specializaţi în domeniul resurselor naturale.

Neclarităţile sunt legate de modificarea Articolului 20 din vechea Lege offshore 256/2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO