Companii

Schneider Electric face schimbari in management si incearca sa se extinda

28.09.2005, 16:24 38

Schneider Electric Romania, filiala locala a grupului international specializat in echipamente pentru distributie electrica si automatizari industriale, a numit in pozitia de director de marketing pe francezul Antoine Bajeux, care il inlocuieste astfel pe Florin Anghel. Anghel a preluat postul de director comercial in cadrul filialei locale a grupului francez.

Bajeux, 40 de ani, lucreaza in cadrul grupului Schneider Electric inca din 1990 si vine din Franta, unde s-a ocupat de strategie corporatista pe segmentul de brand management. El a contribuit la dezvoltarea unor branduri ale producatorului de echipamente energetice si industriale cum ar fi TAC, MGE UPS sau Power Supply.

"Ne dorim implementarea unei colaborari regulate cu partenerii nostri, dar si consolidarea pozitiei locale. Piata rezidentiala reprezinta un alt punct strategic pentru Schneider Electric Romania", a declarat pentru Ziarul Financiar Antoine Bajeux, noul director de marketing.

El si-a propus ca obiective in mandatul sau intarirea pozitiei ocupate de Schneider Electric, unul dintre cei mari importanti furnizori de echipamente de pe piata romaneasca, dar si extinderea retelei proprii de distributie.

Compania are acum o retea formata din sase puncte de vanzare, inca o agentie urmand sa fie deschisa pana la finele lunii viitoare in cartierul bucurestean Militari.

"Vrem sa avem o pozitie puternica pe piata energiei din Romania. Astfel, dorim sa avem o relatie mai stransa cu Electrica", a precizat Bajeux. Acesta apreciaza ca mediul economic, potentialul uman si dimensiunea pietei de profil, una dintre cele mai mari din regiune, maresc atractivitatea mediului de afaceri local. Cu toate acestea, infrastructura de slaba calitate si problemele care decurg din faptul ca Romania nu este inca membra a Uniunii Europene ridica dificultati serioase in calea dezvoltarii afacerilor straine.

"Infrastructura este un mare inconvenient in business-ul nostru. Clientii cer flexibilitate maxima intr-un interval de timp minim, iar acest lucru se traduce in probleme de eficienta pentru noi", a spus Bajeux.

Compania urmareste, printre altele, sa acorde servicii de consultanta, training si solutii software distribuitorilor din sectorul electric, pe baza experientei acumulate in acest domeniu.

Pe o piata a echipamentelor si serviciilor energetice, estimata la 500 - 550 de milioane de euro pe an, Schneider Electric se numara printre principalii jucatori, alaturi de Siemens (Germania), Moeller Electric (Germania), Alstom (Franta), grupul elvetiano-suedez ABB, General Electric (SUA), dar si unii competitori locali.

Schneider Electric activeaza in Romania sub acest nume din 1993, dupa regruparea sub aceeasi umbrela a reprezentantelor Telemecanique si Merlin Gerin.

Pentru o mai buna acoperire a pietei de profil, compania si-a deschis agentii teritoriale in Constanta, Iasi, Cluj, Brasov, Timisoara sau Craiova.

Schneider Romania are in portofoliu clienti mari industriali precum Arpechim Pitesti, Mittal Steel Galati, Michelin, companii energetice - Hidroelectrica, Termoelectrica, Electrica, lanturile de hipermarketuri Carrefour si Cora, clienti rezidentiali (imobilele de birouri "Charles de Gaulle" si "America House") sau hoteluri si companii din domeniul infrastructurii publice.

Cifra de afaceri inregistrata in 2004 de sucursala din Romania a gigantului francez este de 33,2 milioane de euro.

Pentru 2005 este prevazuta o crestere de 20%, ceea ce s-ar traduce intr-o cifra de afaceri la sfarsitul anului de circa 44 de milioane de euro.

Schneider Electric Romania numara 155 de angajati.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO