Companii

Schneider nu se da batuta

05.12.2002, 00:00 29

Henri Lachmann, presedintele de la Schneider Electric, a anuntat ca grupul pe care il reprezinta se va reorienta spre o politica selectiva de achizitii de companii cu venituri de circa 2 miliarde euro in primul trimestru al anului viitor. Grupul francez de echipamente electrice a abandonat oficial saptamana aceasta achizitia principalului sau rival, Legrand, incheind astfel aproape doi ani in care a incercat sa devina liderul european in domeniul fabricarii si distributiei de echipamente electrice, ambitie care l-a costat circa 2 miliarde de euro. Tranzactia a fost blocata de autoritatile Uniunii Europene pe motive legate de concurenta, iar Schneider a mentionat ca va vinde Legrand, companie producatoare de prize si intrerupatoare, unui grup de firme de investitii, la pretul de 3,6 miliarde de euro (3,59 miliarde de dolari).
"Vindem Legrand si intoarcem pagina", a declarat presedintele Schneider cu ocazia unei conferinte de presa, adaugand ca "cerintele excesive" ale Comisiei Europene au dat de inteles ca o fuziune nu mai este cea mai buna optiune financiara. Directorul financiar al companiei, Antoine Giscard d'Estaing, a declarat, marti, ca Schneider a constituit deja provizioane pentru a acoperi pierderile aferente esuarii tranzactiei.
Lachmann a spus ca grupul sau a identificat "numeroase" posibilitati de achizitii avantajoase si intentioneaza sa le finalizeze intr-un interval cuprins intre 12 si 24 de luni, adaugand ca firma pe care o conduce isi va rascumpara o parte din actiunile proprii de pe piata "cand circumstantele pietei vor fi potrivite", fara a specifica dimensiunile pachetului vizat.
Presedintele de la Schneider a adaugat ca printre potentialele achizitii luate in calcul pentru inceputul anului viitor se numara unele dintre operatiunile rivalului sau elvetiano-suedez, ABB, dar ca acestea nu include diviziile de petrol, gaze produse petrochimice si servicii de constructii scoase deja la vanzare de ABB.
Grupul francez Schneider a specificat ca vanzarea companiei Legrand, cumparata pentru 5,7 miliarde euro anul trecut, ar putea avea "un impact pozitiv asupra rezultatelor financiare consolidate pe 2002", deoarece provizioanele pentru acoperirea pierderilor din aceasta tentativa de fuziune ratata au fost deja constituite, iar Lachmann a declarat ca estimeaza beneficii fiscale de 500 milioane de euro in urma vanzarii Legrand, cel mai probabil catre un consortiu format din Wendel Investissment, o firma de investitii controlata de familia omului francez de afaceri Ernest-Antoine Seilliere, si fondul american de investitii Kohlberg Kravis Roberts (KKR).
Scneider spune ca decizia sa de a abandona aceasta fuziune a fost cauzata de respingerea publica a fuziunii de catre fostii proprietari si manageri de la Legrand, care initial s-au declarat in favoarea achizitiei, si de cerintele "disproportionate" ale Comisiei Europene in privinta aspectelor legate de mentinerea competitiei in Franta. "Daca Scneider ar fi acceptat conditiile impuse de Comisia Europeana , companiile vizate ar fi fost dezorganizate si impactul economic al fuziunii planificate ar fi fost afectat, prin reducerea considerabila a nivelului efectului de sinergie pe care ne-am bazat", a declarat grupul francez.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO