Companii

Scumpirea titeiului mareste pretul ambalajelor din plastic

09.09.2004, 00:00 47

Pretul produselor din mase plastice ar putea creste cu pana la 12% in perioada urmatoare din cauza scumpirii titeiului, afirma producatorii, vanzarile principalelor companii pastrandu-se la aceleasi valori, in conditiile unei scaderi cantitative a produselor vandute.
Materiile prime pentru produsele din material plastic - PVC-ul, polietilena si polipropilena - sunt facute din derivati ai petrolului.
Cotatia actuala de la bursa de marfuri din New York a petrolului, de 41 $ barilul este in crestere reala de peste 50% fata de anul trecut, cu efecte multiple in majoritatea industriilor de pe glob.
Unul din sectoarele economice afectate de cresterea pretului petrolului este industria maselor plastice si a produselor derivate, care resimte cresterea in majorarea pretului materiei prime folosite in procesul de fabricatie.
"In ultima perioada, materiile prime s-au scumpit cu aproximativ 4%-polietilena, dar si PVC-ul", a spus Ion Neacsu, director economic la Prodplast S.A. Bucuresti, liderul pietei romanesti de mase plastice, cu afaceri de 14 milioane euro in 2003.
Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 10% si a ajuns la 6,2 milioane euro.
Cele 4 fabrici ale societatii Prodplast activeaza pe piata prelucratelor din PVC, a produselor injectate, a prelucratelor din polietilena si a matritelor pentru produse injectate.
De la inceputul anului, pretul materiilor prime s-a majorat cu aproximativ 7-8%, fapt care se resimte in pretul final al produselor. Fata de anul trecut, pretul produselor finale se va majora cu aproximativ 10-12%, a precizat Neacsu. Pentru anul in curs, reprezentantii companiei estimeaza o scadere cantitativa a vanzarilor, determinata in special de puterea de cumparare scazuta a consumatorilor.
Materia prima din import a fost prima care a resimtit efectul socului petrolier mondial, fiind obtinuta din derivate petroliere. Aproximativ 40% din necesarul de materie prima al Prodplast este asigurat de importuri, sustine Neacsu.
Materia prima folosita in procesele de prelucrare in anul 2003, polimerii, a provenit in proportie de 25% din productia interna, adica 95.000 tone, din totalul de 379.000 tone consumate de companiile autohtone. Importurile de polimeri s-au realizat in principal din tari membre ale Uniunii Europene, cum ar fi Ungaria sau Cehia. Exporturile de polimeri au insumat 254.000 tone.
Un alt efect al scumpirilor din industrie ar fi expansiunea sub asteptari a pietei produselor din mase plastice. Vanzarile firmelor care opereaza pe piata produselor din mase plastice au depasit valoarea de 1 miliard $, anul trecut, inregistrand o crestere nominala de 25% fata de 2002.
"Pretul materiilor prime s-a majorat cu 8% doar luna aceasta", sustine Florica Condrea, director economic la Munplast S.A. Bucuresti. Compania produce folii, articole suflate, articole injectate, inlocuitori de piele si accesorii pentru industria de confectii. In 2002, compania a avut afaceri de 4,3 milioane euro.
De la inceputul anului, materiile prime s-au scumpit cu 15%, in medie: 18% la polipropilena sau 12-13% la polietilena, iar pretul produselor finale nu a putut tine pasul, afirma Condrea. "Scumpirile se resimt deja in cifra de afaceri, care este la acelasi nivel fata de anul trecut, valoric, scazand insa productia vanduta." Trendul descrescator al vanzarilor se va mentine pana la sfarsitul anului, crede Condrea.
Pentru iesirea din impas, Munplast se va orienta catre produsele destinate consumatorilor industriali, o corectie a cifrei de afaceri asteptandu-se abia spre sfarsitul anului.
alexandru.cerchez@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO