Companii

Şeful Centrofarm a preluat conducerea magazinelor Plafar

Şeful Centrofarm a preluat conducerea magazinelor Plafar

Autor: Ana Maria Petcana

11.03.2015, 00:00 616

"Asociaţii decid desfiinţarea structurii proprii de management a societăţii având în vedere situaţia financiară şi pierderile înregistrate de societate, în scopul reducerii costurilor de funcţionare. Astfel se decide desfiinţarea întregii structuri de management de la sediul social şi externalizarea managementului Plafar Retail", se arată într-o hotărâre a asociaţilor Plafar Retail.

Aceştia au decis încheierea unui contract de management cu Centrofarm, astfel că directorul general executiv al societăţii Centrofarm a preluat din 15 octombrie 2014 şi conducerea Plafar. Potrivit celor mai recente date disponibile, directorul executiv al Centrofarm este Mircea Coman, iar Catia Rădulescu este administrator şi unul dintre acţionarii companiei. Centrofarm este controlată de Alain Louis Michel Emile Bonte.

Ca urmare a externalizării managementului societăţii s-au desfiinţat toate posturile de conducere şi de execuţie de la sediul central al societăţii Plafar Retail, iar personalul angajat pe aceste posturi a fost concediat, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, ci ca urmare a desfiinţării posturilor, se precizează în document.

"Asociaţii decid cu unanimitate de voturi revocarea mandatului directorului general al societăţii, dna Hodivoianu (fosta Marin) Raluca, acordat prin Hotărârea AGA din data de 31.08.2012. Ca urmare a desfiinţării postului de director general conform celor dispuse la punctul 3 şi anterioarele din prezenta hotărâre, dna Hodivoianu Raluca urmează să fie concediată cu respectarea dispoziţiilor legale, pentru motive ce nu ţin de persoana salariatului, cu considerarea situaţiei de fapt şi de drept a acesteia în sensul că în prezent contractul de muncă al dnei Hodivoianu Raluca este suspendat pe perioada în care se află în concediu de creştere şi îngrijire copil", arată hotărârea.

Potrivit datelor de pe site-ul propriu, Plafar Retail deţine 35 de magazine cu produse naturale, situate în centre comerciale, dar şi stradal.

Asociaţii Plafar Retail sunt Alain Louis Michel Emile Bonte, care deţine 75% din capitalul social, şi Luana Berbec, cu 25%.

În 2013, conform datelor de la Ministerul Finanţelor Publice, Plafar Retail a avut o cifră de afaceri de 27,2 milioane lei (6,15 milioane euro), în creştere cu 7,8% faţă de 2012, şi pierderi de 3,3 milioane lei (348.000 euro), cu 11% mai mici.

Centrofarm operează o reţea de peste 50 de farmacii şi a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri de 106,8 milioane lei (24,2 milioane euro), cu 21% mai redusă comparativ cu nivelul din 2012, şi a rămas pe pierderi, de 12 milioane lei (2,7 milioane euro), în scădere de la 17 milioane lei (3,7 milioane euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO