Companii

Seful Dacia: Scaderea dobanzii de catre BNR este indispensabila ca sa supravietuim

Seful Dacia: Scaderea dobanzii de catre BNR este indispensabila ca sa supravietuim

Francois Fourmont, directorul general al Automobile Dacia

18.01.2009, 18:48 37

Majorarea dobanzii de politica monetara de catre Banca Nationala a Romaniei anul trecut de la 7,5% la 10,25% a fost unul din factorii care au determinat scaderea puternica a vanzarilor Dacia pe piata romaneasca, a spus Francois Fourmont, directorul general al Automobile Dacia, intr-un interviu pentru ZF.

De asemenea, restrictiile impuse de BNR privind creditarea persoanelor fizice, care au intrat in vigoare tot in toamna, au exclus o mare parte a clientilor Dacia de pe lista beneficiarilor de credite.
"Dobanda la creditele in lei la care se finantau clientii nostri a crescut de la 10,5% in ianuarie 2008 la 17-19% in toamna anului trecut, astfel incat ratele au crescut corespunzator. Clientii nostri nu sunt printre cei mai bogati din Romania. De obicei iau un credit pe 8-10 ani. Majoritatea nu au putut suporta o crestere a ratei cu 30%", a explicat Fourmont.
Directorul Automobile Dacia spune ca finantarea in lei este foarte importanta pentru clientii Dacia, avand in vedere ca 70% din achizitiile Dacia se fac in credite in lei.
Majorarea dobanzilor la creditele in lei, impreuna cu noua taxa auto introdusa in iulie 2008 (care a permis importul in masa al autovehiculelor second-hand din UE) si caderea pietelor financiare externe din octombrie (care a indus un sentiment de insecuritate, determinand amanarea achizitiilor) au determinat caderea brusca a vanzarilor de masini in ultimele luni ale anului trecut.
"O asemenea combinatie de factori negativi era foarte putin previzibila. Nimeni nu se astepta. Aceasta este cea mai grea perioada din viata mea profesionala", a marturisit Fourmont.
Totul a inceput cand guvernul american a permis caderea Lehman Brothers, in septembrie anul trecut. Dupa aceasta data, totul s-a schimbat. Bancile nu si-au mai acordat credite, iar creditarea catre clienti s-a scumpit puternic.
Vanzarile Dacia au continuat sa scada in ianuarie, cu circa 70% fata de aceeasi perioada a anului anterior, dupa o scadere de 40% in noiembrie si de 50% in decembrie anul trecut.
Daca ritmul fata de aceeasi perioada a anului trecut se va mentine, Dacia va renunta la al treilea schimb, adica la circa o treime din cei 14.000 de angajati.
"Vom astepta pana in februarie, martie, iar daca vom vedea ca situatia nu se va schimba, vom fi nevoiti sa renuntam la al treilea schimb. Nu vom fi numai noi afectati, ci si furnizorii nostri de componente, precum si reteaua de dealeri. Ganditi-va, daca avem vanzari la jumatate, teoretic o jumatate din personalul dealerilor va fi in plus", a expus Fourmont cea mai pesimista ipoteza privind evolutia de anul acesta.