„În ceea ce priveşte economia în ansamblul său estimez o creştere de 2% atât în 2014, cât şi în 2015. Pentru a atinge un avans de peste 5% cred că este necesar ca antreprenorii să fie încurajaţi, IMM-urile trebuie susţinute pentru că ele sunt cele care insuflă viaţă economiei.“
De asemenea, afirmă el, trebuie dezvoltată infrastructura atât rutieră, cât şi navală, feroviară şi aeroportuară. Executivul olandez, care ocupă funcţia actuală de anul trecut, dă exemple precum portul Constanţa, coridorul 4 - atât feroviar cât şi rutier -, coridorul şapte - canalul Dunării - şi aeroportul din Galaţi.
„România trebuie de asemenea să absoarbă cele 40 de miliarde de euro alocate de UE pentru perioada 2014-2020, iar pentru acest lucru sunt necesare master planuri şi documentări.“ În cadrul exerciţiului 2007-2013, până la finalul lunii septembrie a acestui an absorbţia totală pe cele şapte programe operaţionale a fost de 37,3%.
Rata de absorbţie a fondurilor structurale a crescut de la 26% la 37% de la începutul anului până la finalul lunii octombrie, ceea ce înseamnă că în economie au intrat circa 2 miliarde de euro anul acesta din absorbţia de fonduri UE (iar cea mai mare parte din această sumă - 830 de milioane de euro – a fost încasată în luna februarie a acestui an, ca urmare a unor cheltuieli din 2013 decontate de Comisie).
În condiţiile în care România a avut la dispoziţie circa 20 mld. euro în exerciţiul financiar 2007- 2013, iar banii pot fi atraşi în economie până la finalul anului viitor, ritmul de creştere al absorbţiei a rămas unul destul de scăzut.
Economia este obosită, businessul Philips avansează cu 40%
„Pentru o creştere economică de 5% guvernul trebuie să adopte un cadru legislativ stabil şi trebuie de asemenea să susţină inovaţia. Mai mult, trebuie să investească în capitalul uman, punând bazele unui parteneriat stabil cu lumea academică şi cu mediul de business, în special în cazul industriilor cheie. Împreună ei trebuie să pună bazele unei strategii pe termen lung.“
Deşi economia avansează timid, Philips continuă să investească în operaţiunile locale. Compania deţine în România atât operaţiuni de distribuţie, cât şi de producţie. Astfel olandezii deţin la Orăştie de espressoare de cafea şi produse pentru îngrijirea orală.
„În prezent investim în businessul nostru din România – producţie şi distribuţie -, ne extindem echipa de pe piaţa locală, motiv pentru care estimez o creştere a veniturilor atât în 2014, cât şi în 2015.“ Executivul olandez, care lucrează la Philips din 2003, nu oferă însă detalii.
Philips este prezent pe piaţa locală şi cu operaţiuni de de import şi distribuţie, nu doar de produse electroIT, ci şi de produse de iluminat şi de produse şi servicii în domeniul sănătăţii.
Produsele electroIT au însă cea mai mare pondere în totalul businessului de distribuţie şi import. La polul opus, la nivel mondial divizia de produse destinate sistemului medical este pe primul loc. În România divizia de import şi distribuţie a obţinut anul trecut afaceri de 294,6 milioane de lei (66,7 mil. euro), cu 46% peste nivelul din 2012.
Fabrica Sogeco din Orăştie, deţinută de grupul olandez, al doilea mare exportator de produse electrocasnice din România, a raportat afaceri de 446 milioane de lei (101 mil. euro) anul trecut, plus 40% faţă de 2012.
Philips a intrat în producţie pe piaţa locală în 2009 când au preluat fabrica din Oraştie de la italienii de la Saeco. Din momentul preluării businessul a crescut constant, în 2009, fabrica obţinând afaceri de 22 mil. euro, de cinci ori mai mici decât în 2013.
Mai citiţi în campania România 5%:
- Cel mai puternic executiv din România pune pe masă măsurile care ar creşte economia cu 5%
- Rehau: Dacă am produce mai mult în România, am avea o creştere economică mai sănătoasă
Ziarul Financiar a dat startul proiectului „România 5%“, prin care mobilizează clasa de business autohtonă - antreprenori şi companii private - pentru a crea o platformă de relansare economică a României. La 25 de ani de la revoluţie, România nu-şi poate permite să rateze convergenţa cu Occidentul. Dacă vom rămâne în mlaştina unei creşteri economice mediocre sau chiar în recesiune, dacă degradarea va continua, viitorul României ca ţară este sub semnul întrebării. Cu 7.000 de euro PIB per capita, faţă de 35.000 de euro PIB per capita mediu în vestul Europei, şi o creştere estimată astăzi la doar 2,2% pentru 2014 şi 2,4% pentru 2015, se pune tot mai mult problema dacă convergenţa României cu Occidentul se va realiza vreodată sau niciodată.