Producătorul de prefabricate ASA CONS, constructorul fabricii de MDF din Oarja, de lângă Piteşti, un proiect de 150 mil. euro al concernului turc Yildiz Entegre, a înregistrat anul trecut o creştere de aproximativ 5% a producţiei faţă de anul anterior, 2017 fiind cel mai bun an din istoria de 19 ani a companiei. ASA CONS produce în fabrica din Turda aproximativ 60.000 de metri cubi de elemente prefabricate pe an, echivalentul unei suprafeţe utile desfăşurate la sol de 600.000 de metri pătraţi construiţi.
„Producţia pe care am reuşit să o realizăm în 2017 a fost cu 5% peste nivelul record înregistrat în 2008, an care a fost de asemenea foarte aproape de nivelul înregistrat în 2016. Cu alte cuvinte, 2017 a fost cel mai bun an din punctul de vedere al volumului de producţie înregistrat de compania noastră de la înfiinţare şi până în prezent“, a declarat pentru ZF Transilvania Bogdan Bulgaria, general manager al ASA CONS România şi ASA Epitoipari Hungary.