Companii

Şeful Top Brands Distribution: Vânzările din T1 2012 vor fi destul de slabe. În perioada următoare vom face doar investiţiile minim necesare

no title

Autor: Adelina Mihai

29.12.2011, 14:36 714

Primul trimestru al anului viitor va fi destul de slab, pentru că semnalele din piaţă nu dau semne că economia se va redresea, este de părere Wael El Ghadban, 45 de ani, executivul de origine palestiniano-libaneză care conduce un business de peste 300 de milioane de euro prin intermediului distribuitorului de bunuri de larg consum Top Brands Distribution.

"Probabil că anul 2012 va începe destul de greu. În general, în primele luni ale fiecărui an vânzările sunt mai slabe, după creşterile din perioada sărbătorilor şi ne aşteptăm ca şi în primele luni ale anului viitor trendul să fie acelaşi. Primul trimestru poate fi destul de slab, dar există posibilitatea ca, în funcţie de evoluţia pieţei, şi finalul anului să fie ceva mai slab. Ne aşteptam totuşi la o revigorare în trimestrele II şi III", a spus El Ghadban.

Şeful Top Brands Distribution a mai spus că în perioada următoare el va face doar investiţiile minim necesare, pentru a nu afecta operaţionalitatea companiei.

Distribuitorii de bunuri de larg consum, printre care se mai află jucători precum Interbrands sau Simba Invest, intermediază anual vânzări de ţigări, băuturi alcoolice şi alimente în valoare de peste două miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO