Companii

Segezha Packaging, producător de ambalaje de hârtie, face o fabrică nouă şi un depozit în Ploieşti, unde are deja o unitate de producţie. Investiţia depăşeşte 10 mil. euro

Pe piaţa locală, Segezha Packaging a intrat în 1999 sub numele de Walkisack SRL, iar în 2003-2004 a început producţia în Ploieşti.

Pe piaţa locală, Segezha Packaging a intrat în 1999 sub numele de Walkisack SRL, iar în 2003-2004 a început producţia în Ploieşti.

27.01.2021, 17:15 1202

♦ Finalizarea noii clădiri este programată pentru octombrie 2021 şi va duce la creşterea capacităţii de producţie cu 65%.

Producătorul de ambalaje din hârtie Segezha Packaging investeşte peste 10 mi­lioane de euro în dezvoltarea producţiei de pe plan local.

„Segezha Packaging SRL (Segezha Group, parte a Sistema JSFC) a anunţat un proiect major de investiţii pentru a spori semnificativ producţia şi capacitatea sa în România. Aceasta va include o nouă unitate de producţie şi un de­po­zit, modernizarea li­ni­ilor de producţie exis­tente, dar şi achiziţia unei linii de pro­duc­ţie de ultimă gene­raţie“, spun reprezentanţii grupului Segezha.

Finalizarea noii clădiri de 2.880 de metri pătraţi este programată pentru octombrie 2021 şi va duce la creşterea capacităţii de pro­ducţie cu 65%. Investiţia va duce la extin­derea portofoliului de produse pe segmente de înaltă complexitate, inclusiv ambalaje indus­triale pentru ingrediente alimentare. „Noua linie de producţie de ultimă generaţie va fi furnizată de producătorul principal de maşini Windmöller & Hölscher. Acordul pentru aceasta a fost încheiat la începutul acestui an. Con­form cronologiei proiectului, noul echipament va fi livrat până la sfârşitul acestui an. După testele necesare şi instruirea anga­jaţilor, producţia va începe în martie 2022.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO