Una dintre principalele îngrijorări exprimate de liderii companiilor din România, în sondajul PwC CEO Survey 2019, este incertitudinea politicilor publice. Comparativ cu anii anteriori, în 2019, preocuparea pentru instabilitatea legislativă şi decizională s-a acutizat pe fondul unor schimbări neaşteptate, mult mai frecvente, lipsite de dialog şi studii de impact. Ca de obicei fiscalitatea a constituit un domeniu predilect al modificărilor, accentuând starea de nesiguranţă pentru mediul de afaceri, cu atât mai mult cu cât au venit în contextul adoptării unei politici bugetare orientate spre consum, prin majorarea cheltuielilor curente şi restrângerea celor pentru investiţii. În timp ce cheltuielile bugetare au crescut, veniturile, mai ales din cele fiscale s-au diminuat ceea ce a amplificat percepţia că reglajele bugetare urmează să se facă prin politica fiscală.
Adoptarea OUG 114, anul trecut, a confirmat această aşteptare negativă şi a deteriorat climatul investiţional. Tradiţional, guvernele au mizat pe majorări sau schimbări de taxe ori de proceduri administrative-fiscale pentru a îmbunătăţi colectarea la buget. O imagine elocventă a lipsei de predictibilitate pe care o invocă mediul de afaceri este oferită de procesul legislativ tumultos al Codului Fiscal care a suferit, de la momentul primei sale apariţii în urmă cu 15 ani şi până în acest an, modificări prin intermediul a peste 200 de acte normative care au însemnat mii de schimbări ale celor peste 500 de articole pe care le conţine. Însă, statistic s-a văzut că această abordare nu sprijină ameliorarea colectării, dimpotrivă creează efecte negative, precum instabilitate şi creşterea poverii administrative pentru contribuabili. Probabil cel mai ilustrativ indicator care arată că astfel de măsuri de unele singure nu reprezintă soluţii pentru creşterea veniturilor bugetare este cel privind deficitul de încasare a TVA.
De mulţi ani, România este campioană la acest capitol în UE. TVA este taxa cu cea mai mare pondere în bugetul national, aducând peste o treime din încasări, dar şi a celui comunitar unde contribuie cu circa 12%. Din această cauză, autorităţile naţionale şi europene sunt foarte preocupate de frauda si evaziunea la TVA. Mediul de afaceri a recomandat de mulţi ani ca administraţia fiscală să se îndrepte spre soluţii digitale pentru a obţine rezultate în colectare astfel încât să evite modificări frecvente fiscale sau majorări de taxe pentru a compensa nevoile bugetare.
Exemplele de bune practici ale altor state confirmă că rezolvarea se află în această zonă. În timp ce România luptă cu frauda şi evaziunea fără efecte majore, alte ţări cu economii şi sisteme administrative comparabile au avut rezultate remarcabile. De exemplu, Polonia a implementat SAF-T, iar Bulgaria a încheiat un program de reformă cu Banca Mondială, similar cu cel pe care România l-a abandonat la finalul anului trecut. Polonia a început din 2016, iniţial pentru o categorie de mari contribuabili, raportarea pentru registrele de TVA în formatul standard de fişiere de audit pentru taxe (SAF-T).
Potrivit raportului Institutului Economic Polonez referitor la reducerea deficitului de încasare a TVA, SAF-T s-a dovedit un instrument eficace de combatere a fraudei în materie de TVA reuşind, de exemplu, să identifice peste 20.000 de cazuri de încălcare a legii, după ce a analizat declaraţiile şi a raportările pentru 70.000 de operaţiuni.
Conform studiului PwC Paying Taxes, realizat împreună cu Banca Mondială, în ultimii 15 ani, timpul alocat conformării fiscale s-a redus cu 84 ore la nivel global, iar numărul de plăţi s-a diminuat cu 10, datorită implementării soluţiilor digitale. Astfel, creşte conformarea, scad sarcina administrativă, precum şi costurile atât pentru administraţiile fiscale, cât şi pentru contribuabili.
Digitalizarea serviciilor publice contribuie şi la creşterea productivităţii muncii care, în România, este cu peste 50% mai mică decât în ţările care se situează pe primele locuri în lume din punct de vedere al digitalizării. Studiul PwC menţionat a identificat principalele bariere în calea implementării guvernării digitale în România: lipsa unei entităţi care să coordoneze eforturile de implementare a strategiei digitale; lipsa competenţelor digitale de bază care să permită utilizarea tehnologiilor avansate atât de către cetăţeni, cât şi de către angajaţii structurilor publice; lipsa unei legislaţii aliniate cadrului european care să asigure flexibilitate în implementarea iniţiativelor în domeniul digital, de exemplu semnătura electronică (simplă) sau semnătura electronică avansată; costul relativ mare al certificatelor pentru semnătură electronică.
Conform raportului privind competitivitatea globală 2019, publicat recent de World Economic Forum, România ocupă locurile 102 şi 126 la capitolele povara reglementărilor guvernamentale, respectiv stabilitatea politicilor guvernamentale, din cele 141 de ţări analizate. În acest context, este nevoie de măsuri pentru ameliorarea climatului economic, iar adoptarea unor politici în domeniul digitalizării nu mai reprezintă o simplă opţiune pentru România, ci a devenit imperativă pentru a fi o ţară cu adevărat competitivă la nivel mondial.
Citeşte şi:
Să ne pregătim cu încredere viitorul, înţelegându-ne trecutul
Capitalul uman şi educaţia: Cui i-e frică de tehnologie?
Infrastructura fizică: Prioritizarea investiţiilor, crucială pentru creşterea economică durabilă