• Leu / EUR4.7576
  • Leu / GBP5.4657
  • Leu / USD4.1938
Companii

Shell a castigat 3,5 mil. euro in noua luni din autogaz si butelii

Secțiune susținută de Medlife Logo
Shell a castigat 3,5 mil. euro in noua luni din autogaz si butelii

Shell Gas Romania, filiala locala a gigatului petrolier anglo-olandez Shell, a reusit sa-si creasca profitabilitatea si afacerile chiar daca pretul petrolului a scazut.
"Pe primele noua luni ale acestui an, cifra de afaceri este de 46 de milioane de euro, cu 2% mai mare decat in aceeasi perioada din 2005. Compania a inregistrat in aceasta perioada un profit net de 3,5 milioane de euro, cu 18% mai mare comparativ cu perioada similara a anului trecut", spune Gabriel Stoicescu, directorul general al Shell Gas Romania.
Evolutia profitului companiei pare surprinzatoare tinand cont ca in ultimele luni cotatiile internationale la titei au crescut.
Oficialii Shell Gas Romania pun rezultatele pe seama unei politici de control mai riguros al costurilor.
"Mai este un element care a contribuit la acest lucru. Rezultatele la noua luni cuprind si perioada de crestere a preturilor barilului de petrol de la inceputul anului care au atenuat practic scaderile cotatiilor din ultimele luni. Shell a pastrat marjele, ceea ce inseamna ca in perioade de cresteri foarte mari ale cotatiilor internationale alinierea la pret nu s-a facut exact in acelasi ritm. Acest lucru este valabil si in perioadele de scadere prelungita", a adaugat Stoicescu.
Shell Gas detine o cota de circa 30% din piata de GPL locala, alaturi de Petrom, alti concurenti importanti fiind Butan Gas, Rompetrol Gas si Crimbo Gas. Businessul cu GPL ruleaza anual 250 mil. euro. "Piata de profil isi pastreaza volumele vandute oarecum independent de cotatiile petrolului. Cu alte cuvinte, piata de butelii este in scadere usoara datorita penetrarii gazului natural, iar pietele de vrac si de autogaz sunt in crestere", spune Stoicescu.
"In schimb, variatia cotatiilor barilului are influenta majora in cifra de afaceri si implicit in profitabilitatea companiei. De regula, pretul GPL-ului este extrem de influentat de cotatiile barilului, iar aceste schimbari se observa practic imediat", explica seful Shell Gas Romania.
Shell este prezent pe piata autohtona doar prin intermediul diviziei de gaz petrolier lichefiat (GPL), produs al carui pret este dependent 100% de evolutia cotatiilor internationale la barilul de petrol.
In afara de dependenta de cotatiile internationale la titei, piata de profil este caracterizata printr-o anumita sezonalitate a preturilor.
Astfel, propanul, care este utilizat in piata de vrac, este mai scump in lunile octombrie-aprilie decat in restul anului, pe cand butanul, folosit la incarcarea buteliilor, se ieftineste in aceeasi perioada.
Pentru finalul acestui an, reprezentantul companiei estimeaza o cifra de afaceri in crestere sensibila fata de 2005 cand Shell Gas Romania a obtinut 63,7 mil. euro.
"Ne asteptam la un profit net in crestere cu aproximativ 20% comparativ cu nivelul inregistrat in 2005. Asta inseamna ca la o cifra de afaceri oarecum constanta, vom obtine un profit in crestere. Este vorba despre un control mai riguros al costurilor", a mai precizat reprezentantul Shell Gas Romania. Anul trecut, compania a inregistrat un profit de 4,3 milioane de euro.
Shell este prezent pe piata autohtona inca din 1992 cand a investit masiv in dezvoltarea unei mari retele de benzinarii. In paralel, s-a lansat in operatiuni de explorare si productie in bazinul Transilvaniei, insa a inregistrat un esec.
A treia directie in care si-a canalizat investitiile a fost piata de GPL. De pe piata benzinariilor, Shell a decis sa se retraga din cauza pierderilor pe care le inregistra an de an, iar vanzarea afacerii s-a facut in doua etape - 2003 si 2004 - catre grupul ungar MOL.
Odata retras de pe piata benzinariilor, Shell a luat in discutie evaluarea operatiunilor de GPL din 23 de tari, printre care si Romania, care au facut obiectul unei analize in vederea unei posibile vanzari.
Pana la urma, Shell a decis sa ramana pe piata autohtona prin divizia de gaze. Shell Gas Romania este un joint-venture intre Petrom care detine 45% si Shell cu 55%.
In prezent, reteaua Shell Gas Romania cuprinde peste 5.000 de puncte de vanzare.

*MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unui business sănătos. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Companii!

Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7576
Diferență: 0,2022
Ieri: 4.7480
Azi: 4.1938
Diferență: -0,1024
Ieri: 4.1981
Azi: 5.4657
Diferență: 0,715
Ieri: 5.4269
Azi: 4.1895
Diferență: 0,2153
Ieri: 4.1805