Companii

Siemens, Nokia şi Thales vor implementa pentru CFR un sistem-pilot de trafic pentru 37 mil. euro

Autor: Neagu Lidia-Ileana

17.11.2011, 00:03 314

Compania CFR SA a semnat cu grupul de companii Thales, Siemens şi Nokia Siemens un contract de 161,94 milioane lei (37 mil. euro), fără TVA, pentru a implementa un sistem european de management al traficului feroviar, într-un program-pilot, pe ruta Buftea-Crivina. Sistemul se numeşte ERTMS (European Rail Traffic Management System), programul-pilot referindu-se la nivelul doi al aplicaţiei.

Durata de valabilitate a contractului este de 54 luni, din care 24 de luni pentru lucrări de proiectare, execuţie lucrări şi punere în funcţiune), la care se adaugă 30 de luni perioadă de garanţie. Scopul principal al proiectului este ca specialiştii să realizeze la finele programului un set de reguli de operare din punct de vedere tehnic şi comercial, conform normelor europene.

Acest set de reguli de operare împreună cu echipamentele speciale vor constitui baza de implementare a sistemului ERTMS nivel 2 pe tot Coridorul IV paneuropean. Principalele beneficii ale sistemului-pilot sunt îmbunătăţirea siguranţei circulaţiei, creşterea capacităţii de transport şi a vitezei.

Preşedintele boardului de la subsidiara din România a Thales este Dan Bedros, fostul şef al Alcatel Lucent din Europa de Sud-Est.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO