Companii

Silviu Lupescu, Editura Polirom din Iaşi: Avem o „minipiaţă de carte“, vânzările la nivel naţional nu depăşesc nici măcar vânzările unei edituri mari din Germania sau Franţa. Oricât ne-am lăuda cu Enescu, Eminescu sau Brâncuşi, cifrele spun cu totul altceva, şi nu doar în domeniul cărţii

Silviu Lupescu, directorul ge­neral al Editurii Polirom din Iaşi

Silviu Lupescu, directorul ge­neral al Editurii Polirom din Iaşi

Autor: Mirabela Tiron

19.11.2021, 17:40 254

Consumul de carte plasează România pe ultimul loc în cadrul ţărilor din Uniunea Europeană.

Editura Polirom din Iaşi, una dintre cele mai mari din ţară, în­fi­inţată în 1995 şi condusă de Silviu Lupescu, esti­mea­ză afaceri de 30 mil. lei până la final de an, nivel si­milar cu cel din 2019, po­tri­vit oficialului editurii.

„Estimăm că la sfârşitul anului vom reuşi să reve­nim la cifra de afa­ceri din 2019, ceea ce ar fi o per­for­man­ţă după că­de­rea bruscă şi majoră din anul pandemiei 2020“, a declarat pen­tru ZF Silviu Lupescu, directorul ge­neral al edituri. 

El spune că Polirom a continuat să funcţioneze fără întreruperi în cei doi ani de la înce­pu­tul pande­miei, deşi uneori cu „mo­toa­rele“ mai puţin turate.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro