Companii

Situaţie critică: lipsa şoferilor de tir afectează vânzările de camioane

Situaţie critică: lipsa şoferilor de tir afectează vânzările de camioane

Autor: Bogdan Alecu

05.09.2017, 00:07 29013

Lipsa şoferilor profesionişti de pe piaţa locală devine o problemă tot mai des întâlnită de companiile de transport din România, iar fără aceştia transportatorii nu pot extinde flota.

„La nivel intern, transportatorii se confruntă, în primul rând, cu o criză acută de şoferi calificaţi. Problema există, desigur, la nivel european, dar în România şi în mai toate ţările estice se resimte din ce în ce mai acut. Avem printre clienţii noştri exemple unde decizia de achiziţie de noi camioane este amânată nu din cauza puterii de cumpărare a companiei sau a lipsei de contracte de trans­port, ci a lipsei de şoferi“, explică Valeriu Zaharia, mana­ging director trucks & buses în cadrul Mercedes-Benz România. Mai multe companii de transport şi-au înfiinţat propriile şcoli de şoferi pentru a atrage noi angajaţi. Printre companiile care au abordat această strategie se numără Dolo Trans Olimpic din Piteşti, unul dintre cei mai mari transportatori din Argeş. Spre exemplu, un şofer care trans­portă în afara ţării poate câştiga într-o lună şi peste 2.000 de euro, în condiţiile acesta primeşte pe lângă salariul minim o diurnă de 60 de euro pe zi.

În total, vânzările de camioane grele au scăzut cu 21% în primele şapte luni ale acestui an, la un total de 4.064 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA). Spre comparaţie, anul trecut vânzările de camioane grele au urcat cu 25%, mai mult decât piaţa auto totală, care s-a apreciat cu 18%.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO