Publicitarul
În 1992 un tânăr cu părul blond, ochii albaştri şi o diplomă de inginer electronist în mână bate la porţile unei companii, în căutarea unui loc de muncă. Tânărul se numea Zoltan Szigeti, iar compania Siemens. La sfârşitul interviului Szigeti pleacă acasă cu un plan clar - peste şase luni, când incinta urma să fie gata, se va întoarce, conform înţelegerii, să lucreze ca inginer. La scurt timp acelaşi tânăr, o altă oportunitate. Ajunge fără să vrea în sediul unei mici agenţii de publicitate şi după un scurt schimb de replici cu şeful agenţiei este angajat. Agenţia era Grafitti, iar momentul acela marca începuturile lui Szigeti în publicitate. Fără să ştie exact că meseria pe care începea să o facă se numea media buying şi că avea să devină cea mai profitabilă activitate din grupurile de comunicare, absolventul de Electronică intrase în aventura vieţii sale - lucra cu companii mari, începea să cunoască o industrie fără rigorile angajatorilor care încă mai lucrau după practicile economiei socialiste, începuse să câştige mai mult decât s-ar fi aşteptat şi, cel mai important, îi plăcea foarte mult ce făcea.
"Şeful meu mi-a pus în braţe trei cărţi de vizită, o ofertă şi m-a trimis să vând publicitate", îşi aminteşte Szigeti. A încheiat repede primul contract cu un importator de biscuţi pe care îl întâlnise la un târg de profil de la Romexpo. "Când am ajuns în agenţie cu două milioane de lei, atât cât îmi dăduse turcul pentru a-i cumpăra publicitate, toată lumea a rămas fără cuvinte. Vă imaginaţi cum a fost când au aflat că vorbeam, de fapt, despre Ulker", spune Zoltan Szigeti. Suma impresionantă pe care reuşise să o obţină şi faptul că adusese un client important agenţiei au fost prima confirmare că talentul în vânzări şi puterea de convingere erau două calităţi pe care le bifase deja.
A urmat o perioadă în care zilele lui Szigeti erau dedicate întâlnirilor, prezentărilor de oferte şi negocierilor, iar nopţile, şedinţelor la birou. Începea să înţeleagă tot mai mult ce înseamnă de fapt publicitatea, o industrie despre care, până atunci, în România nu se ştia mai nimic. Nici practicieni nu existau foarte mulţi, aşa că spiritul autodidact i-a fost cel mai mare aliat. "Prima noastră şcoală, ca industrie, a fost de la clienţi. De la ei am învăţat ce şi cum trebuia făcut", povesteşte Szigeti. Citiţi mai mult în numărul de luni al revistei Business Magazin.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
