Global Vision, dezvoltator de spaţii industriale şi logistice, vrea să dezvolte o platformă ESG - lider în sectorul imobiliar şi energetic din Europa Centrală şi de Est, anunţă dezvoltarea noii sale platforme ESG (environmental, social, governance), bazată pe inteligenţă artificială. Soluţia ESG va utiliza modele AI personalizate, pregătite special pentru aplicarea in segmentul imobiliar şi din sectorul energiei. Aceste modele vor oferi informaţii în timp real cu privire la parametrii ESG cheie, cum ar fi consumul de energie, amprenta de carbon, conformitatea cu reglementările şi implicarea chiriaşilor.
„În acest an, compania noastră a fost implicată într-una dintre cele mai mari tranzacţii imobiliare de pe piaţa din România prin vânzarea unui portofoliu de active în domeniul industrial şi de logistică. Recent, am luat decizia de a deschide platforma către alţi investitori şi dezvoltatori, pentru că, schimbările uriaşe cu caracter transformaţional la care asistăm accelerează oportunităţi noi“, a spus Sorin Preda, CEO şi fondator, Global Vision.
Joint venture-ul dintre Global Vision şi Globalworth a anunţat în vara acestui an finalizarea vânzării către WDP România a 136.374 mp de suprafaţă închiriabilă şi a unui teren în Constanţa cu un potenţial de dezvoltare de 300.000 mp GLA. Această tranzacţie vizează patru clădiri industriale şi logistice de clasă A din Bucureşti, Constanţa şi Târgu Mureş, cu o valoare totală aproximativă de 110 milioane de euro.