Circa 3 milioane de hectare au fost însămânţate în toamnă cu grâu, rapiţă şi orz, culturi care se dezvoltă bine datorită ploilor care au refăcut o parte din deficitul de apă din sol şi există un sentiment de optimism că anul agricol 2024-2025 va fi mai bun decât cel precedent, au spus specialişti în agrobusiness şi hidrologie în cadrul emisiunii de business ZF Live.
„Anul 2024 a fost tumultuos din perspectiva climatică şi este clar că 2025 a dat nişte semne acum că încep lucrurile, calendaristic vorbind, să se aşeze. Dar să nu uităm că agricultura are nevoie constant de apă, deşi este total diferit din perspectiva agricolă faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Este apă, structura culturilor arată mai bine. Există acest sentiment de optimism, dar pot să spun că există şi un plan de rezilienţă pe care fermierii l-au adoptat ca să continue activitatea. Atâta timp cât sămânţa este în teren şi culturile sunt înfiinţate, arată acest sentiment de optimism“, a spus Monalisa Ungureanu, CEO, Agrii România.
De asemenea, Daniel Constantin Diaconu, cadru didactic la Facultatea de Geografie a Universităţii din Bucureşti, a afirmat că la începutul acestui an solul şi-a refăcut rezerva de umiditate.