Companii

Spitalele private au atras de două ori mai multe naşteri: Un copil din 25 a văzut lumina zilei în afara sistemului de stat. Factura: 9 milioane de euro

Spitalele private au atras de două ori mai multe naşteri: Un copil din 25 a văzut lumina zilei în afara sistemului de stat. Factura: 9 milioane de euro

În România se nasc anual peste 210.000 de copii, iar statul decontează pentru fiecare naştere din sistemul public între 1.500 şi 2.000 de lei

Autor: Ioana David

17.07.2012, 00:06 1101

Numărul celor care aleg să mear­gă la privat a crescut sem­nificativ în ultimii ani, în condiţiile în care, potrivit datelor centralizate de ZF, în 2010 numai 3.000 de naşteri au avut loc în afara sistemului de stat.

Dacă se ia în calcul un preţ mediu al unei naşteri la privat de aproximativ 5.000 de lei, rezultă că cele 8.000 de naşteri au scos din buzunarele pacientelor aproximativ 9 mil. euro. Ultimul an a marcat o extindere puternică a spitalelor private, iar una dintre specializările pe care au mizat a fost tocmai aceasta. Cu toate că investiţiile sunt recente şi nu au ajuns încă la maturitate, pot fi considerate principalul factor care a stat la baza creşterii numărului de naşteri de la privat.

"Spitalul Sanador s-a deschis anul trecut în aprilie şi în cele opt luni de funcţionare din anul 2011 s-au efectuat 687 de naşteri. (...) În primele cinci luni ale anului 2012, la spitalul Sanador s-au efectuat 535 de naşteri", a spus Doris Andronescu, directorul general al Sanador şi acţionarul unic al companiei.

Totodată, încrederea în sistemul public de sănătate a scăzut ca urmare a unor incidente precum incendiul de la Maternitatea Giuleşti din vara anului 2010, când mai mulţi nou-născuţi au murit. În acelaşi timp, şi preţurile au scăzut, deoarece majoritatea maternităţilor au contracte cu casele de asigurări de sănătate, care decontează anumite sume de bani. De aceea, spitalele private afişează de obicei două tipuri de preţ, pentru cei care sunt asiguraţi în sistemul public, respectiv pentru cei care nu sunt.

Preţurile sunt mai reduse pentru naşterile naturale decât pentru cele realizate prin cezariană.

Preţurile au fost sub presiune odată cu apariţia tot mai multor jucători pe acest segment. Jucătorii din piaţa privată notează că problemele din sistemul public şi plăţile informale reprezintă un stimulent pentru paciente să meargă în sistemul privat şi că lucurile se vor accelera dacă noul proiect de lege din domeniul sănătăţii se va implementa.

"Odată cu noul proiect de lege a sănătăţii aflat în dezbatere, pacienţii vor avea opţiunea să aleagă între stat şi privat pentru toate serviciile medicale. Evident că procentul celor care vin către privat va creşte, pentru că oamenii preferă ca, dacă tot sunt obligaţi să plătească, măcar să beneficieze de servicii medicale de calitate, în condiţii optime", au spus reprezentanţii MedLife.

Cine sunt cei mai mari jucători

Dacă iniţial maternităţile private se con­cen­trau în Bucureşti, prin spitalele Euroclinic, Life Memorial Hospital (al MedLife) şi Regina Maria (care înainte de rebranding pur­ta nu­mele de Centrul Medical Unirea), în ul­ti­mii ani şi în ţară s-au finalizat investiţii de profil.

La Constanţa, spre exemplu, Euromaterna şi Isis îşi împart piaţa, la Iaşi există spitalul Arcadia, la Timişoara funcţionează spitalul Athena, în timp ce jucătorii mari precum MedLife sau Regina Maria şi-au extins prezenţa în mai multe oraşe din provincie. Concurenţa s-a intensificat şi în Bucureşti, odată cu deschiderea spitalului Sanador.

Cele 9 milioane de euro care intră anual în contul operatorilor de servicii medicale private din naşteri reprezintă o pondere mică din piaţa privată, care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de euro, dar rămâne segmentul cu cele mai mari perspective pentru aceşti jucători.

În România se nasc anual peste 210.000 de copii, astfel că privaţii au pentru ce să se lupte.

"Acest segment de piaţă este profitabil şi poate genera venituri mari", au mai spus reprezentanţii MedLife. Cu toate acestea, compania spune că serviciile de naşteri nu sunt principalul său business.

Statul decontează pentru naşterile în sistemul public în jur de 1.500 - 2.000 de lei, astfel că pentru cele 210.000 de naşteri decontează aproximativ 70 mil. euro. Dacă se iau în considerare şi plăţile informale, costul unei naşteri se poate dubla.

Afaceri conexe

Odată cu naşterile în domeniul privat, o altă nişă care a luat avânt este cea a recoltării şi stocării de celule stem. Potrivit unei analize anterioare a ZF, această piaţă se ridică la circa 15 mil. euro, iar serviciile sunt solicitate de 8-10% (celulele stem se recoltează atât la privat, cât şi pentru naşterile din spitalele de stat). Recoltarea de celule stem este practic o asigurare pe care nimeni nu vrea să o folosească, deoarece aceste celule ce se pot recolta la naştere sunt folosite în tratamentul unor boli grave, studiul terapiilor fiind în curs de derulare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO