Companii

Spitalul Ponderas din Capitală aşteaptă afaceri de 7 milioane de euro din servicii de chirurgie a obezităţii

Ana-Maria Pascu, directorul de dezvoltare al Ponderas:
Pentru Ponderas am estimat că poziţia de nişă ne va aduce o creştere de 20%. Creşterea de 35% realizată în primele nouă luni ale acestui an ne-a depăşit aşteptările.

Ana-Maria Pascu, directorul de dezvoltare al Ponderas: Pentru Ponderas am estimat că poziţia de nişă ne va aduce o creştere de 20%. Creşterea de 35% realizată în primele nouă luni ale acestui an ne-a depăşit aşteptările.

Autor: Ioana David

18.10.2013, 00:06 322
Spitalul Ponderas, inaugurat în 2011 în urma unor investiţii de 13 mil. euro, a înregistrat o creştere de 35% a afacerilor în primele nouă luni ale acestui an, până la 5,1 mil. euro, peste aşteptările iniţiale ale managementului.
 
„După creşterea accentuată a pieţei de servicii medicale private din ultimii ani urmată de o stagnare pe final de an 2012, dar şi pe fondul unui cadru legislativ încă impredictibil în 2013 ne-am aşteptat la un trend de consolidare şi un avans al pieţei de doar 5-10%. Pentru Ponderas însă am estimat că poziţia de nişă ne va aduce o creştere de 20%. Creşterea de 35% realizată în primele nouă luni ale acestui an ne-a depăşit aşteptările“, a spus Ana-Maria Pascu, directorul de dezvoltare al Ponderas.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO