Companii

Starbucks deschide în următoarele luni o cafenea în Centrul Vechi, vizavi de restaurantul La Mama de pe Lipscani

Starbucks deschide în următoarele luni o cafenea în...

Autor: Roxana Rosu

26.10.2017, 10:54 1282

Lanţul de cafenele Starbucks va deschide în următoarele luni o nouă unitate pe strada Lipscani din Bucureşti într-un spaţiu deţinut de antreprenorul Cătălin Mahu, fondatorul lanţului de restaurante La Mama, cafeneaua urmând să fie vizavi de  restaurantul deţinut de acesta în Centrul Vechi.

Starbucks a închiriat un spaţiu cu o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi, pe două niveluri plus terasă, tranzacţie intermediată de firma de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

”Ţinând cont de dimensiunea şi poziţionarea în cea mai tranzitată zonă pietonală a Capitalei, credem că unitatea de pe strada Lipscani va deveni una dintre cele mai performante cafenele din reţeaua Starbucks şi un nou punct de reper la intrarea în centrul vechi. Această tranzacţie întăreşte şi completează mixul de chiriaşi al zonei şi, totodată, contribuie la procesul de schimbare a imaginii generale a centrului vechi, prin resuscitarea unei proprietăţi aflate de mai mulţi ani în conservare”, a spus Bogdan Gubandru, Business Development Manager, Cushman & Wakefield Echinox.

În prezent, Starbucks deţine 17 unităţi în Bucureşti, în timp ce reţeaua naţională cuprinde 34 cafenele, fiind într-un amplu proces de expansiune.

”Cred că deschiderea unei cafenele Starbucks lângă un restaurant La Mama arată că apropierea a două branduri puternice nu pot decât să ajute la dezvoltarea unei zone istorice a Capitalei. Să nu uităm că suntem în faţa Hanului Gabroveni şi sunt sigur că mâncarea, cafeaua şi cultura se vor întrepătrunde armonios”, a precizat Catalin Mahu, acţionar La Mama. 

Brandul american Starbucks a terminat anul trecut cu afaceri de 76,5 milioane de lei în România, după un galop de aproape 40%. Lanţul, ce cuprinde peste 30 de unităţi, are o cotă de 2% pe piaţa locală a barurilor şi cafenelelor, potrivit datelor oferite de compania de cercetare de piaţă Euromonitor.

Decizia compa­niei de a intra în zona centrului vechi vine în contextul în care aceasta este frecventată de tu­riştii români şi străini. Mai mult, brandul este prezent deja în zonă, însă aproape de piaţa Unirii, la Hanu’ lui Manuc. 

Franciza Starbucks în România este deţinută de compania poloneză Amrest, până în 2023, în timp ce pe cea din Bulgaria o are până în 2027. Compania are drept exclusiv de franciză pe cele două pieţe.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO