Companii

Staţiunile montane Sinaia, Buşteni, Azuga, „vedetele“de pe Valea Prahovei, generează afaceri oficiale de doar 140 de milioane de lei din cazare

Staţiunile montane Sinaia, Buşteni, Azuga,...

Autor: Mirabela Tiron

03.11.2018, 00:00 3016

Doar 1.050 de vizitatori zilnic, în medie, numără Statistica în aceste trei staţiuni. 7.700 de locuri de cazare pun la dispoziţie în total, în mod oficial, aceste destinaţii.

Sinaia, Buşteni şi Azuga, staţiunile montane „vedetă“de pe Valea Prahovei, au generat din cazare, în mod oficial, afaceri de doar 140 de milioane de lei anul trecut, faţă de 79 de milioane de lei în 2008, arată o analiză a ZF, pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Analiza a luat în calcul companiile cu sediul social în aceste localităţi, ce operează sub cod CAEN 55-hoteluri şi alte facilităţi de cazare. 

Aceste trei staţiuni pun „oficial“la dispoziţia turiştilor doar 7.700 de locuri de cazare, adică 60% din capacitatea de cazare a judeţului Prahova şi au atras anul trecut în total doar 383.000 de vizitatori (cazaţi în structurile turistice), adică puţin peste o mie de vizitatori zilnic, în medie, arată calculele ZF.

Cu toate acestea, nu există weekend în care să nu se anunţe trafic aglomerat pe Valea Prahovei din cauza numărului mare de turişti care merg sau se întorc de la munte. Mai mult, în toate minivacanţele operatorii din turism anunţă grade de ocupare de 100% în staţiunile de pe Valea Prahovei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO