Companii

Ştefan Chiriţescu, Cramele Cotnari: Am învăţat să fim mai agili, am reuşit să avem un plan de business structurat pe mai multe scenarii

Ştefan Chiriţescu, Cramele Cotnari: Am învăţat să fim mai agili, am reuşit să avem un plan de business structurat pe mai multe scenarii

Ştefan Chiriţescu, director marketing, Cramele Cotnari: Am avut o serie de avantaje pentru că industria vinului este împărţită în trei zone mari de distribuţie, comerţul modern, comerţul tradiţional şi HoReCa, iar sectorul de restaurante este cel mai afectat şi evident o scădere ar putea veni de acolo, dar ne-a ajutat faptul că avem un portofoliu calibrat mai mult în zona de retail şi comerţ tradiţional

Autor: Miruna Diaconu

21.12.2020, 19:45 95

O companie are nevoie de un brand puternic şi sănătos pentru a putea face faţă mai uşor crizelor, iar cei care au avut un brand puternic înainte de criză, au trecut anul acesta mai uşor.

Ştefan Chiriţescu, director marketing al Cramelor Cotnari, spune că producătorul de vin a reuşit anul acesta să se adapteze noilor condiţii impuse de pandemie şi a construit un plan de business bazat pe mai multe scenarii, astfel încât să poată asigura continuitatea businessului.

„Am învăţat să fim mai agili ceea ce e un mare lucru pentru orice companie din România, faptul că am reuşit să avem un plan de business structurat pe mai multe scenarii, cred că am învăţat să ne dăm seama că trebuie să facem o mare diferenţă între lucrurile esenţiale şi detalii”, spune Ştefan Chiriţescu, director marketing, Cramele Cotnari, în cadrul videoconferinţei organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BRD Groupe Société Générale- Buget 2021: Cum pregătim viitorul?.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO