Companii

Steilmann are nevoie de inca 2.000 de angajati pentru a tura productia la maxim. O solutie: muncitorii din Bangladesh

Steilmann are nevoie de inca 2.000 de angajati pentru a tura productia la maxim. O solutie: muncitorii din Bangladesh

Romeo Pomponiu, directorul general al Steilmann Bukarest: "Avem concurenta acerba si in ceea ce priveste preluarea comenzilor pentru export. E greu de facut fata tarilor asiatice, care lucreaza cu salarii si costuri de productie mici. Si subventiile pe care le face statul chinez, de exemplu, sunt un avantaj important."

23.04.2008, 14:16 845

"Toti vorbesc despre cat au investit in masini, dar cat a investit fiecare in oameni?", intreaba retoric Romeo Pomponiu, incercand parca sa se convinga ca pentru producatorii romani de confectii importul de forta de munca din pietele asiatice poate fi o solutie care sa-i poata salva de la faliment.
"De fapt nu este import, este o investitie pe termen lung, cu multe riscuri si pe care o faci din necesitate", se corecteaza repede directorul general al Steilmann Bukarest, companie in care actionar majoritar este grupul italian de textile Miro Radici, dupa ce a cumparat in 2006 compania Steilmann International, cu care Romeo Pomponiu s-a asociat in afacerea din Romania.
In fabricile Steilmann din Craiova, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmatiei si Mangalia lucreaza 3.300 de angajati, jumatate fata de cati erau in urma cu opt ani. Productia a scazut pana la 3,5 milioane de confectii pe an, de trei ori mai putin decat in 2000. "Folosim doar 50% din capacitatile de productie pe care le avem. Necesarul de personal ar fi de circa 5.000 de oameni", estimeaza Mariana Pietrareanu, director de productie in cadrul Steilmann Bukarest.
Cu perspectiva ca Romania sa devina centrul de productie al grupului Radici pentru toata Europa de Est, actionarii au decis sa suplimenteze numarul de salariati cu muncitori straini. "Evident ca am cautat mana de lucru in tara, dar n-am avansat in niciun fel pana acum. Tinerii prefera alte meserii mai banoase, in loc sa lucreze intr-o fabrica de confectii", tine sa precizeze Romeo Pomponiu.
Asa incat vor veni lucratori straini: 600 de muncitori din Bangladesh vor fi angajati in fabricile Steilmann din Craiova si Satu Mare. "Intr-o prima etapa vom aduce 200 de oameni, restul urmand sa ajunga in tara in alte doua transe.
Proiectul este foarte complex, pentru ca implica si administratiile locale cu care vom lucra pentru a le asigura cazarea si masa", explica Pomponiu.
Cat cheltuie Steilmann cu un angajat strain? "Mult. Daca inmultim salariul platit de cateva sute de euro, plus transport, cazare, masa si asigurari cu o perioada de timp de minimum trei ani, pentru ca nu poti face un contract pe cateva luni, investitia e considerabila", raspunde omul de afaceri, fara a intra in detalii. In Romania, salariul mediu net in industria confectiilor este undeva la 300 de euro, de cel putin cinci ori mai mult decat in Bangladesh.
Angajarea de muncitori straini in fabricile de confectii nu este o premiera: firma de confectii Wear Company din Bacau lucreaza deja de aproape doi ani cu muncitori chinezi, iar in februarie anul acesta a anuntat completarea schemei de personal cu 190 de angajati din Bangladesh, dintre care 60 au ajuns la Bacau. "Avem contracte de respectat.
Nu ne putem permite ca oricand se deschide un mall sau un hipermarket sa ne plece zeci de angajati. Este nevoie de un numar fix de muncitori pe care sa ne bazam", declara intr-un interviu anterior Antonello Gamba, directorul general al Wear Company, parte a grupului italian CDA specializat in productia de confectii sportive. In afara de China si Bangladesh, Gamba cauta mana de lucru si in Coreea sau Vietnam.
Intr-adevar, refrenul tuturor producatorilor de confectii este ca amenintarea principala, a acestui an si probabil a altor cativa ani de acum inainte, este criza de forta de munca.
"Vad viitorul foarte gri", apreciaza Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). Totusi, forta de munca oricum a scazut continuu, pe masura pierderii de viteza a industriei: de la 830.000 de angajati in 1990, in industria textila mai lucreaza acum cu circa 350.000. Si desi anul trecut s-au desfiintat aproape 50.000 de locuri de munca, ar mai fi vacante in domeniu aproape 20.000 de posturi.
"Daca nu se va accentua criza de personal, anul 2008 ar putea fi un an similar cu 2007", crede Maria Grapini. Numai ca mana de lucru nu mai este ieftina ca acum cativa ani, iar mai mult de jumatate din cele peste 4.000 de firme de confectii existente lucreaza deja in pierdere. "Avem concurenta acerba si in ceea ce priveste preluarea comenzilor pentru export. E greu de facut fata tarilor asiatice, care lucreaza cu salarii si costuri de productie mici. Si subventiile pe care le face statul chinez, de exemplu, sunt un avantaj important", recunoaste Romeo Pomponiu.
Steilmann detine in China o platforma industriala - "o baza de productie vitala pentru tot grupul Radici", dupa cum spune Flori Panescu, directorul de retail al Steilmann Romania. La fel de importanta ar trebui sa devina si Romania dupa ce se va finaliza proiectul pentru o platforma industriala textila, la Satu Mare, ce va deservi toti clientii care fac parte din grupul Radici.
Platforma va functiona ca un centru ce va coordona activitatea de productie din fabricile din Romania. "Sunt clienti ai grupului care pana acum au produs in diverse tari din Europa. Toti se vor indrepta catre fabricile Radici din Romania. Nu vor fi refuzate insa nici comenzile venite de la companii din afara grupului. Prima etapa a acestui proiect va incepe anul viitor", spune Panescu, amintind printre clienti branduri precum Marks & Spencer, Max Mara, Escada sau Hennes & Mauritz.
Odata cu reducerea comenzilor de haine in lohn din Romania, a scazut si productia, insa fenomenul poate fi contrabalansat de faptul ca "se va ajunge sa nu mai vanda nimeni manopera propriu-zisa, ci produsul finit", considera Pomponiu.
Joseph Seroussi, proprietarul J&R Enterprises, un alt mare producator de confectii din Romania, a fost unul dintre primii afectati de restrangerea pietei. Din cinci fabrici - Ikos-Conf si Norada (Odorheiu Secuiesc), Serconf (Botosani), Serca (Calarasi) si T.J.R. Industries, Seroussi a ramas cu trei, dupa ce a vandut Serca si a inchis fabrica din Tulcea. Si numarul de angajati a scazut pana la 6.200. "Cel mai mare capital al Romaniei a fost forta de munca.
Acum nu mai avem nici acest atu", spune Seroussi. In ultimii doi ani, de la fabricile J&R Enterprises au plecat in jur de 2.000 de angajati, iar productia s-a redus de la 1,5 milioane de costume produse anual la un milion.
Avand o afacere bazata in procent de 95% pe export, Seroussi spune ca "pe seama intaririi leului am pierdut si la export mai bine de 25% in ultimul an".
Prin urmare, si incasarile grupului J&R Enterprises au scazut cu aproape 40% in ultimii patru ani, ajungand anul trecut la circa 30 de milioane de euro.
Pentru Seroussi, colacul de salvare nu este importul de muncitori straini. "Ar fi o durere de cap in plus. In confectii nu este ca in constructii, sa pui caramida pe caramida si gata. Aici e munca de fineturi. Ar costa prea multi bani si nu am nimic de castigat", este de parere omul de afaceri.
In aceste conditii, ramane parghia retailului: Seroussi afirma ca va deschide un magazin in Chisinau la sfarsitul acestui an, pentru care a semnat deja contractul. Reteaua proprie de magazine a J&R Enterprises numara acum cinci magazine No. 36 - patru in Bucuresti si unul la Cluj.
O dezvoltare mult mai accelerata a laturii de retail are in plan Steilmann. Compania lanseaza luna aceasta pe piata doua branduri noi: KS (Klaus Steilmann), o linie exclusivista care se adreseaza segmentului de clienti cu venituri mari si foarte mari, cel de-al doilea brand - Chic and More - vizand femeile cu masuri mari. Ambele vor fi comercializate in primul magazin multibrand Steilmann din tara, deschis in Baneasa Shopping City, pe o suprafata de 400 mp, in urma unei investitii de circa 600.000 de euro.
"Steilmann clasic va avea undeva la 60% in suprafata magazinului, KS - 15%, diferenta fiind Chic and More", explica Flori Panescu. Brandul Chic and More va fi comercializat din a doua parte a anului viitor si in magazine monobrand.
Sub umbrela Miro Radici, Steilmann are ca tinta dezvoltarea brandului propriu in tara, dar si peste granite, de vreme ce firma din Romania a preluat administrarea retelelor de magazine ale grupului din Cehia, Bulgaria, Ucraina si Republica Moldova.
Compania are deja un magazin in Sofia si unul in Chisinau, dar a semnat pentru deschiderea altor trei in Bulgaria si a inca unuia in Republica Moldova.
Reteaua de zece magazine din Cehia se va dubla in urmatorii doi ani. Planuri de extindere vizeaza si Ungaria, Polonia sau Rusia, spune Pomponiu.
In tara, Steilmann are o retea de 57 de magazine, dintre care 52 sunt marca proprie a Steilmann, iar cinci au brandul Feel Good, marca aflata tot in portofoliul partenerului Miro Radici.
Anul acesta, numarul lor va creste cu inca 20, obiectivul fixat pentru 2009 fiind sa se ajunga la 100 de magazine. Investitia medie pentru un magazin este cuprinsa intre 100.000 si 200.000 de euro.
Tot din strategia Steilmann pe acest an face parte si dezvoltarea segmentului de marochinarie si accesorii.
"Daca pana acum incaltamintea a fost un produs accesoriu, care a folosit doar ca suport pentru ceea ce inseamna vanzarea confectiilor, de-acum gentile si pantofii urmeaza sa ajunga la circa 16% din cifra de afaceri", a calculat Panescu.
Pe langa dezvoltarea brandurilor Steilmann si Feel Good, compania intentioneaza sa intre pe piata, pana in 2011, si cu alte branduri, cum sunt Apanage, Emozioni, Erica Roessler, Kirsten, Gigi si DressMaster.
"Pana la sfarsitul anului in curs vom aduce inca doua branduri care vor fi comercializate in magazine separate", precizeaza Flori Panescu. Extinderea retelei de magazine si diversificarea produselor ar urma sa se traduca in vanzari cu 35-40% mai mari in urmatorii doi ani.
Anul trecut, Steilmann Romania a avut o cifra de afaceri de circa 15,5 milioane de euro, iar planurile Radici pentru urmatorii doi ani vizeaza dublarea cifrei de afaceri a filialei din Romania si o marja de profit de 10%, in conditiile in care pana anul acesta profitul a fost de 8% din cifra de afaceri.
"Marfa din magazinele proprii provine in proportie de 20% din fabricile din Romania, dar speram sa crestem si ponderea pana undeva la 35-40%", estimeaza Romeo Pomponiu.

Reduceri masive de personal
Steilmann Bukarest are 3.300 de angajati in fabricile din Craiova, Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmatiei si Mangalia, jumatate fata de cati erau in urma cu opt ani.
Necesarul de personal ar fi de circa 5.000, astfel ca firma va aduce 600 de muncitori din Bangladesh.
Wear Company din Bacau lucreaza deja de aproape doi ani cu muncitori chinezi, iar in februarie anul acesta a anuntat completarea schemei de personal cu 190 de angajati.
Joseph Seroussi, proprietarul J&R Enterprises, a fost si el afectat de restrangerea pietei.
Din cinci fabrici, Seroussi a ramas cu trei, dupa ce a vandut Serca si a inchis fabrica din Tulcea. Si numarul de angajati a scazut pana la 6.200 de oameni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO