Stocul de malluri şi centre comerciale din România va ajunge anul acesta la trei milioane de metri pătraţi, iar în Bucureşti va fi depăşit pragul de un milion de metri pătraţi, potrivit unui studiu al firmei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.
Principalele livrări aşteptate sunt Mega Mall Pantelimon şi Pipera Plaza din Bucureşti, Timişoara Shopping City şi Coresi Shopping Resort din Braşov, proiecte ce vor suplimenta stocul la nivel naţional cu 177.000 de metri pătraţi. În plus, NEPI are în curs extinderea centrelor comerciale deţinute în Constanţa, Deva şi Severin, astfel că nivelul total al livrărilor din acest an va fi de 220.000 de metri pătraţi, după ce în 2014 au fost deschise doar trei centre comerciale noi cu o suprafaţă cumulată de 75.000 mp.
„Anul acesta vom asista la o serie de livrări şi extinderi de spaţii comerciale, ceea ce demonstrează că piaţa de retail din România este una activă atât pe partea de cerere, cât şi pe partea de livrări. În Bucureşti, piaţa de centre comerciale se va repoziţiona odată cu deschiderea Mega Mall, în Braşov se va livra primul centru comercial modern, iar în Timişoara, al doilea oraş din ţară ca număr de locuitori, anul acesta se va finaliza primul proiect modern de retail după 10 ani de stagnare“, a declarat Bogdan Marcu, head of retail department al DTZ Echinox.
După Bucureşti, cele mai multe spaţii comerciale moderne sunt în Constanţa (157.000 mp), Cluj-Napoca (149.500 mp) şi Iaşi (146.000 mp), mai reiese din datele DTZ.
Consultanţii mai arată că mai mulţi retaileri din Polonia, Cehia, Ungaria şi Turcia analizează România pentru deschiderea primelor magazine, iar acest lucru s-ar putea concretiza în prima jumătate a acestui an.
Rata de ocupare a centrelor comerciale din România a crescut în ultimul an, iar în proiectele dominante mai mult de 95% din spaţii sunt închiriate. Chiriile pentru un spaţiu de 100 de metri pătraţi într-un proiect bun încep de la 12 – 18 euro/mp lunar în mallurile din oraşele terţiare şi ajung la 60-70 de euro/mp în marile malluri din Bucureşti.