• Leu / EUR4.9448
  • Leu / GBP5.7408
  • Leu / USD4.7348
Companii

Studentii EMBA-ului Asebuss au salarii medii de 2.500 de euro

Studentii EMBA-ului Asebuss au salarii medii de 2.500 de euro

Bianca Ioan, director de marketing al Asebuss: Daca pana acum cresterile salariale erau 'by default', de acum inainte va conta mult mai mult ce si cum stii sa faci pentru firma - cresterile salariale nu vor mai veni atat de usor, tonul va fi dat mai mult de competentele personale si nu de cresterea generala a economiei.

03.12.2008, 16:31 73

"Cursantii Asebuss castiga in medie 2.300 - 2.700 de euro pe luna, statistica fiind realizata la momentul inceperii programului de Executive MBA (in toamna acestui an- n.r.). De altfel, la acest nivel de management - middle si top - putem vorbi de pachete salariale care includ si salariul, insa nu numai, beneficiile si venitul total fiind diferite, in sens pozitiv", a declarat pentru ZF Bianca Ioan, director de marketing al Asebuss, una dintre cele mai mari si mai prolifice scoli de business la nivel local, care a livrat in cei 15 ani de functionare aproape 940 de absolventi pe piata.
Romanii interesati sa urmeze un program de Master of Business Administration (MBA) pe piata locala se asteapta sa castige peste 7.000 de euro pe luna dupa absolvire, potrivit datelor unui studiu realizat de compania QS Network, care organizeaza la Bucuresti de doua ori pe an un targ de MBA-uri.
Cel mai bine platiti absolventi de MBA sunt nemtii, care raporteaza castiguri salariale medii de 5.600 de euro lunar, urmati de francezi, cu 4.800 de euro pe luna si de britanici, care castiga aproximativ 4.600 de euro dupa terminarea unui program de MBA.
Unul din principalele beneficii asociate programelor de MBA/EMBA sunt cresterile salariale, care ajung, in medie, la aproximativ 50% dupa absolvire, potrivit TOP MBA, realizat de ZF in primavara acestui an.
Cu toate acestea, este dificil de corelat direct cresterile salariale cu absolvirea unui master de business.
Salariile cresc, de obicei, atunci cand absolvirea programului de MBA sau EMBA este dublata de o promovare sau de schimbarea locului de munca.
Contextul economic instabil va atinge cu siguranta si piata fortei de munca in care activeaza absolventii scolilor de business. "Daca pana acum cresterile salariale erau 'by default', de acum inainte va conta mult mai mult ce si cum stii sa faci pentru firma - cresterile salariale nu vor mai veni atat de usor, tonul va fi dat mai mult de competentele personale si nu de cresterea generala a economiei", spune Ioan.
Pe piata locala sunt oferite 15 programe de MBA/EMBA, costul acestora variind intre cateva mii de euro si 35.000 de euro, dupa ce o mare parte din scolile de business au operat in aceasta toamna majorari de pret cuprinse intre 10 si 20%. Costul programului de EMBA al Asebuss, care dureaza doi ani, este de 19.000 de euro. "La nivelul absolventilor, durata de recuperare a investitiei in program oscileaza intre 2 si 4 ani, in functie de parcursul fiecarui absolvent in cariera", explica directorul de marketing al Asebuss, care deruleaza programul de Executive MBA in parteneriat cu institutia americana Kennesaw State University. Alte scoli de business care ofera programe de MBA si Executive MBA la nivel local sunt Bucharest School of Management (MBA), WU Executive Academy Viena (EMBA), OU Business School (MBA), City University of Seattle (MBA), Sheffield City College (EMBA), Tiffin University (EMBA).
In contextul economic actual, reprezentantii scolilor de business se asteapta ca interesul managerilor pentru programe de MBA si EMBA sa creasca.
"Cei care analizeaza si gandesc solutii pe termen lung vor inclina catre a investi intr-un program EMBA chiar in acest moment, al crizei", afirma Ioan, care adauga ca este posibil ca firmele care isi sponsorizau in proportie de 100% cursantii sa ajusteze procentul in jos, iar participantul sa contribuie cu diferenta. Tendinta managerilor locali de a renunta la sprijinul financiar al organizatiilor in care lucreaza si de a suporta singuri costurile unui program de MBA sau de Executive MBA a inceput sa se resimta inca din anii trecuti.
Spre exemplu, ponderea cursantilor programului de Executive MBA al Asebuss sprijiniti financiar de catre companiile angajatoare a scazut de la 90% la 70% in intervalul 1993 - 2007.
 
 

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9448
Diferență: -0,0263
Ieri: 4.9461
Azi: 4.7348
Diferență: 0,1311
Ieri: 4.7286
Azi: 5.7408
Diferență: 0,5605
Ieri: 5.7088
Azi: 4.9342
Diferență: 0,0629
Ieri: 4.9311