Bugetele de publicitate pentru afişarea de mesaje promoţionale pe smartphone-uri şi tablete au crescut în 2018 mai repede decât cele dedicate utilizatorilor care folosesc PC-uri desktop şi au avut la nivelul întregului an o pondere mai mare în suma totală, potrivit unui studiu realizat de către IAB România - o asociaţie care reuneşte agenţii şi regii de publicitate pe internet, şi compania de audit şi consultanţă PwC România.
„În semestrul al doilea, segmentul mobil a înregistrat rate de creştere semestriale mai mari decât cel desktop şi reprezintă 55% din totalul bugetelor investite. Per ansamblul anului 2018, segmentul mobil a înregistrat o creştere de 35% (faţă de 2017) şi a depăşit segmentul desktop. Această tendinţă este înregistrată şi la nivel european“, conform datelor IAB.
La nivel global bugetele pentru echipamentele mobile au avut o pondere de 65%, respectiv o valoare de aproape 70 mld. $, faţă de mai puţin de 38 mld. $ pentru reclamele afişate pentru utilizatorii de desktop-uri. Rata de creştere pentru bugetele dedicate echipamentelor mobile a fost de 54%.
Piaţa de publicitate online din România, măsurată după metodologia IAB şi PwC, a atins o valoare de 271,8 mil. lei, în creştere cu 22%.