Managerii români rămân rezervaţi în privinţa evoluţiei economiei şi a investiţiilor, potrivit celei mai recente ediţii a indicelui CONFIDEX, care indică pentru următoarele şase luni un climat macroeconomic dominat de prudenţă accentuată.
Conform studiului, 78% dintre manageri se aşteaptă ca mediul legislativ şi fiscal să devină mai puţin prietenos pentru afaceri, în timp ce doar 3% anticipează o evoluţie favorabilă. Această percepţie se reflectă şi în aşteptările privind principalii indicatori macroeconomici. Astfel, 64% dintre respondenţi prevăd o depreciere a leului faţă de euro, 52% anticipează o reducere a investiţiilor publice, iar perspectivele privind evoluţia şomajului rămân negative.
În ceea ce priveşte inflaţia, doar 19% dintre manageri se aşteaptă la o scădere în următoarele 12 luni, în timp ce majoritatea anticipează menţinerea unor presiuni ridicate asupra preţurilor.
În pofida acestui context, încrederea în Guvern a înregistrat o creştere semnificativă, de la 3% în prima jumătate a anului 2025 la 18% în ediţia curentă a studiului, semn că mediul de afaceri anticipează adoptarea unor măsuri necesare pentru echilibrarea macroeconomică, chiar dacă acestea ar putea presupune costuri pe termen scurt.
Studiul CONFIDEX este realizat din 2020 de Impetum Group şi reuneşte o comunitate de peste 4.500 de antreprenori şi manageri din România. Cea de-a 13-a ediţie a studiului a fost derulată în parteneriat cu Romanian Business Leaders (RBL).
„CONFIDEX este astăzi mai necesar ca oricând, într-un context marcat de incertitudini economice şi fiscale persistente. În ciuda presiunilor pare că se conturează un semnal esenţial: mediul de afaceri din România a devenit mai matur. Creşterea încrederii în Guvern indică o înţelegere lucidă a faptului că echilibrarea macroeconomică presupune inclusiv decizii dificile. Diferenţa dintre percepţia asupra economiei şi încrederea în propria companie nu înseamnă blocaj. Nu este un moment de «freeze», ci de «fight». Antreprenorii par să fie pregătiţi mental să meargă mai departe, chiar şi într-un context dificil, pentru că ştiu că stabilitatea pe termen lung se construieşte prin adaptare şi consecvenţă”, subliniază Andrei Cionca, CEO Impetum Group.
Indicele CONFIDEX a coborât în această ediţie de la 51,3 la 47,2 puncte, marcând cea mai mare scădere de la o ediţie la alta de la lansarea studiului, şi revenind la un nivel comparabil cu cel din prima jumătate a anului 2021. Evoluţia indicelui reflectă deteriorarea percepţiei managerilor asupra mediului economic, pe fondul incertitudinilor macroeconomice, al aşteptărilor privind ajustările bugetare şi al reducerii investiţiilor publice.
În ultimele şase luni, 40% dintre managerii participanţi la studiu declară că situaţia companiei lor s-a înrăutăţit, iar majoritatea se declară nemulţumiţi de evoluţia propriilor afaceri, fie din cauza deteriorării performanţei, fie pe fondul stagnării. Percepţia asupra economiei – la nivel sectorial, naţional şi european – rămâne predominant negativă sau neutră.
Cu toate acestea, cel mai redus nivel de îngrijorare se manifestă în raport cu propriul business. Managerii consideră că asupra acestuia au un grad mai mare de control, iar diferenţierea în piaţă depinde în principal de deciziile strategice adoptate. Chiar şi aşa, 30% dintre respondenţi anticipează că profitabilitatea şi situaţia companiei vor continua să se deterioreze în 2026.
Analiza sectorială evidenţiază contraste puternice între domenii: agricultura şi IT-ul se numără printre cele mai pesimiste sectoare, afectate de volatilitatea costurilor, presiunea reglementărilor şi factori externi. La polul opus, serviciile şi comerţul se poziţionează drept cele mai optimiste, susţinute de o cerere relativ stabilă şi de o capacitate mai mare de adaptare la condiţiile de piaţă.
În ceea ce priveşte principalele preocupări pentru 2026, scăderea vânzărilor, a numărului de clienţi şi a comenzilor rămâne principala temere, indicată de 43% dintre respondenţi, un nivel similar cu ediţia precedentă. În schimb, instabilitatea economică şi politică coboară semnificativ în topul riscurilor, fiind menţionată de doar 12% dintre manageri, semn că acest tip de risc este tot mai mult perceput ca parte a contextului structural.
Presiunea fiscală câştigă însă teren: 22% dintre respondenţi indică majorarea taxelor şi impozitelor drept o preocupare majoră, în timp ce 16% menţionează prudenţa investitorilor, scăderea investiţiilor şi accesul la finanţare.