Companii

Studiu Global Data, Londra: Capacitatea proiectelor solare va creşte semnificativ pe fondul închiderii centralelor pe cărbuni

Studiu Global Data, Londra: Capacitatea proiectelor solare va creşte semnificativ pe fondul închiderii centralelor pe cărbuni

Autor: Roxana Petrescu

21.10.2021, 16:20 122

Planul de a închide termocentralele pe cărbuni până în 2032, cel mai ambiţios la nivelul UE, le face loc investitorilor în energie verde, zona solară urmând să bifeze o creştere pronunţată în următoarea decadă în România, arată studiile internaţionale.

„Odată cu eliminarea centralelor pe cărbune şi a celor care funcţionează pe păcură, ţara va depinde foarte mult de zona de gaze pentru asigurarea energiei termice“, se arată într-un studiu realizat de Global Data, companie de consultanţă cu sediul în Londra.

Potrivit experţilor de la Global Data, la nivelul anului 2030 România şi-ar putea tripla capacitatea de proiecte solare pe care o deţine acum, până la un nivel de 4.250 MW. În total, la acest moment, la nivel naţional există o capacitate instalată de peste 5.100 MW în proiecte de producere a energiei verzi, cea mai mare parte în eoliene (3.017 MW) şi solare (1.373 MW). Potrivit Planului Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), pe partea de energie eoliană este aşteptată o creştere de la cei 3.000 MW, cât este în prezent, la peste 5.250 MW în 2030. Pe plan solar, estimările oficiale arată că, pe viitor, capacitatea ar putea ajunge la circa 3.400 MW în 2025 şi 5.000 MW în 2030.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO