Companii

Studiu IRES: Mai mult de 900.000 de elevi din învăţământul preuniversitar nu au acces la un dispozitiv pentru şcoala online, de 3,6 ori mai mulţi decât în evaluarea Ministerul Educaţiei

Studiu IRES: Mai mult de 900.000 de elevi din...

Autor: Ramona Cornea

08.05.2020, 13:03 159

Circa 32% dintre copiii înscrişi în învăţământul preuniversitar din România nu au acces la un dispozitiv dedicat pentru şcoala online, adică 903.870 elevi, un număr de 3,6 ori mai mare decât cel din cea mai recentă evaluare a Ministerul Educaţiei şi Cercetării, conform unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali (FEPAL) şi Fundaţia Viaţă şi Lumină.

”Ţinând cont de numărul elevilor înscrişi în învăţământul preuniversitar, anul şcolar 2019-2020 (2.824.594), numărul efectiv al copiilor care nu au acces sau au acces limitat la un dispozitiv pentru a participa la educaţie online este de fapt de 903.870 elevi, de 3,6 ori mai mare decât evaluarea Ministerul Educaţiei şi Cercetării”, spune studiul IRES.

Pe 5 mai 2020, Monica Anisie, ministrul Educaţiei, spunea că statisticile Ministerului Educaţiei arată că în jur de 250.000 de copii au nevoie de echipamente pentru a putea să facă educaţie online.

”Estimările ministerului, putem presupune că sunt rezultatul culegerii de date iniţiate de către acesta, prin intermediul inspectoratelor şcolare şi a şcolilor, pentru a afla care este numărul copiilor care, din motive de dotare, nu au acces la şcoala online. Fiind foarte preocupaţi de subiect, am analizat cât mai multe tipuri de chestionare online, distribuite de către unităţile şcolare spre completare de către părinte pentru fiecare copil în parte. Am observat că în multe dintre aceste chestionare părintele a fost întrebat doar dacă elevul are acces la un dispozitiv, nu dacă are acces individual şi nici dacă acel dispozitiv este funcţional”, mai spun realizatorii studiului.

Aceştia cred că numărul copiilor fără acces la dispozitivele necesare pentru şcoala online care reiese din acest studiu trebuie luat în considerare când se discută alocarea bugetară şi consideră că suma pe care o ia în calcul MEC, cea de 150 milioane de lei pentru echiparea a 250.000 de elevi, este insuficientă.

Învăţământul primar este cel mai afectat de lipsa echipamentelor. Doar 63% dintre copiii din clasele primare au acces exclusiv la un echipament funcţional, pe când, la gimnaziu au echipamente 72% dintre copii, iar la liceu, 70%. Elevii din urban sunt mai dotaţi din acest punct de vedere (76%), în comparaţie cu colegii lor din rural (62%), spune studiul IRES.

 

Sondajul a fost realizat pe un eşantion de 1.319 respondenţi, dintre care 1.060 părinţi cu copii şcolari, care au cel puţin un copil înscris la şcoală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO