Companii

Studiu Ogilvy: Economia de wellness creşte de două ori mai rapid decât economia globală. În 2020, wellness-ul intră în zona fizică, psihică si socială

Manuela Necula, CEO Ogilvy Group România

Manuela Necula, CEO Ogilvy Group România

Autor: Cristina Bellu

23.10.2020, 11:06 170

Wellness-ul, o industrie care a atins valoarea de 4,5 trilioane de dolari la nivel global şi care creşte de două ori mai rapid decât economia mondială, devine tot mai  pregnant un element esenţial în strategia unui brand, potrivit unui studiu realizat de Ogilvy, care a intervievat 7.000 de consumatori din 14 ţări pentru a descoperi cele mai recente insight-uri despre percepţia asupra segmentului de wellness în 2020.

Astfel, circa 77% dintre cei intervievaţi consideră zona de wellness ca fiind foarte importantă sau extrem de important, în timp ce 80% dintre oameni vor să aducă îmbunătăţiri acestui aspect al vieţii lor, 75% consideră că brandurile pot să facă mai mult în această direcţie şi doar 46% consideră că brandurile acordă importanţa necesară acestui aspect al vieţii consumatorilor.

“Noul context ne-a făcut să simţim o nevoie mai profundă de a avea grijă de noi şi de cei din jur, sub toate aspectele, de la sănătatea fizică la cea emoţională.  Ceea ce reconfigurează noţiunea de wellness, precum şi raportarea la acest segment al vieţii noastre. Acest studiu atestă că ceea ce am simţit cu toţii devine un mindset global. Studiul confirmă că aşteptările pe care le au consumatorii din partea brandurilor, pe acest subiect, sunt mult mai complexe decât în trecut. Prin urmare, brandurile trebuie să ţină cont de aceste noi realităţi”, explică Manuela Necula, CEO Ogilvy Group România.

O altă concluzie a studiului este că orice brand poate avea oportunitatea de a creşte, integrând segmentul de wellness în strategia sa de business.  “Wellness-ul nu mai este sectorul de lux al spa-urilor şi nici domeniul exclusiv al brandurilor de wellness“, spun reprezentanţii Ogilvy.

Potrivit studiului,  73% dintre participanţi consideră că toate brandurile au nevoie de o strategie de wellness, ca parte din viziunea lor strategică, 67% spun că ar trebui să existe mai multe opţiuni de wellness, indiferent care este produsul pe care îl achiziţionează, iar 52% se aşteaptă ca industriile auto, bancară şi aeriană să ofere mai multe opţiuni de wellness, aproape la egalitate cu industria alimentară şi de snacks (56%)

În concluzie, consumatorii se aşteaptă ca orice brand să contribuie la acest aspect al vieţii de zi cu zi, iar 59% dintre ei sunt de acord că merită să plătească mai mult pentru opţiuni de wellness.

În vreme ce hrana sănătoasă, somnul şi timpul alocat relaxării rămân priorităţile majore ale zonei de wellness, la nivel global, datele acestui studiu relevă o mai mică concentrare asupra propriei persoane. În 2020, wellness-ul se defineşte, printre altele, prin câteva aspecte speciale, respectiv zona fizică, zona psihică si cea socială. Tot mai mulţi oameni spun că nu se mai simt bine dacă nu au sentimentul de conexiune şi de contribuţie la o misiune mai profundă, aceea de a face lumea un loc mai bun.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO