Companii

Studiu: Românii aşteaptă toamna ca să se debranşeze de la sistemul de încălzire centralizat şi să îşi ia o centrală termică

Studiu: Românii aşteaptă toamna ca să se debranşeze...

Autor: Roxana Rosu

03.10.2017, 14:38 183

Aproape jumătate din vȃnzările anuale de centrale termice (43%) se realizează în lunile de toamnă, principalul motiv al acestei tendinţe fiind faptul că oamenii amână debranşarea de la sistemul centralizat până la scăderea temperaturilor, arată o analiză realizată de Ariston Thermo Romȃnia.

Conform datelor ANRSC, în ultimii 3 ani s-au raportat peste 60.000 de debranşări în lunile de toamnă, sumă care reprezintă peste 60% din totalul locuinţelor deconectate în perioada 2014-2016. Anul trecut, au fost raportat 22.375 debranşări, din care 44% în perioada septembrie-noiembrie.

Cele trei luni coincid şi cu o evoluţie în volumul de centrale termice comercializate pe piaţa locală, ceea ce arată că în majoritatea locuinţelor debranşate de la sistemul de încălzire este instalată o centrală termică.   

„Motivele principale pentru care oamenii preferă să facă această achiziţie toamna sunt determinate de procesul dificil de debranşare de la sistemul centralizat şi faptul că preferă să amâne această acţiune până la scăderea temperaturilor, când şi bugetele lor sunt reconfigurate pentru a putea face noi investiţii”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo Romȃnia.

Avȃnd ȋn vedere că procesul de debranşare poate fi unul anevoios, care poate dura chiar şi cȃteva luni, ȋn funcţie de oraş şi de procedurile impuse de fiecare furnizor de energie termică, cei ce vor să treacă la un sistem de încălzire propriu demarează formalităţile ȋncă din timpul verii, pentru a avea siguranţa că finalizează procesul, ȋnainte de venirea sezonului rece.

„Consumatorii îşi doresc în continuare reducerea costurilor de încălzire şi un confort sporit în propriile locuinţe şi, în aceste condiţii, sunt dispuşi să depună eforturile necesare în procesul de debranşare, având astfel dreptul de a decide cum să ȋşi ȋncălzească locuinţele şi cȃt să plătească pentru acest lucru”, a menţionat reprezentantul companiei.

Potrivit companiei, un alt motiv care determină creşterea vȃnzărilor ȋn această perioadă este numărul din ce ȋn ce mai mare al românilor care ȋşi ȋnlocuiesc centralele termice. Întrucât procesul de ȋnlocuire este mult mai rapid decȃt cel de instalare după debranşare, clienţii fac de regulă achiziţia atunci cȃnd temperaturile ȋncep deja să scadă.

Din punct de vedere tehnic, o centrală termică cu o putere de 24 kw este potrivită pentru un apartament de pȃnă ȋn 150 de metri pătraţi, una de 30 kw pentru un imobil de 200 mp, iar una de 35 kw pentru spaţii de până în 280 mp. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO