Companii

Suedezii de la Medicover au încheiat 2020 cu venituri de 128 mil. euro pe piaţa locală, plus 7,5%. România este a treia piaţă ca pondere a veniturilor la nivel global, după Germania şi Polonia, cu o contribuţie de 12,8%

Suedezii de la Medicover au încheiat 2020 cu venituri de...

Autor: Cristina Bellu

15.02.2021, 14:21 208

Grupul suedez Medicover, prezent în România cu divizia medicală Medicover şi cu cea de laboratoare Synevo, a raportat pentru 2020 venituri cumulate de până la 128 milioane euro pe piaţa locală, în creştere cu 7,5%, faţă de 119,1 milioane euro în 2019.

Pe segmente de business, veniturile diviziei de Servicii Medicale au crescut în 2020 cu 8,3% până la o valoare totală de 64,6 milioane euro, în timp ce evoluţia diviziei de Servicii de Diagnostic a fost de 6,6% până la 63,4 milioane euro.

România este a treia piaţă ca pondere a veniturilor la nivel global, după Germania şi Polonia, cu o contribuţie totală de 12,8%.

„Munca de echipă şi capacitatea de a răspunde în timp real la realităţile pandemiei au contribuit la obţinerea acestor rezultate. Un rol deosebit l-a jucat şi capacitatea de inovare care ne-a permis extinderea perspectivei în zona accesării serviciilor de sănătate şi dezvoltarea unor soluţii de telemedicină şi programe de vizite la domiciliu”, spune Florinela Cîrstina, director general Medicover România.

Medicover activează de 25 de ani pe piaţa serviciilor de sănătate private din România cu o reţea de 36 de clinici în Bucureşti şi în ţară şi două spitale generaliste. Reţeaua de laboratoare Synevo cuprindea la finalul anului 2020 un total de 19 unităţi şi 126 de centre de recoltare acoperind 39 de judeţe din ţară, respectiv 54 de oraşe.

„Echipa Synevo a obţinut rezultate remarcabile după un an plin de provocări. Acest lucru a fost posibil datorită investiţilor constante pentru dotarea cu aparatură de ultimă generaţie în domeniul medicinei de laborator, atragerea celor mai buni biologi, chimişti şi medici de laborator, automatizarea proceselor şi îmbunătăţirea interacţiunii cu pacienţii şi medicii prin soluţii de digitalizare”, explică Laurenţiu Luca, director general Synevo România.

La nivelul grupului, Medicover a înregistrat în 2020 o creştere a veniturilor de 18,2% comparativ cu anul 2019, până la 997,8 milioane euro, din care divizia de Servicii Medicale a înregistrat o creştere a veniturilor de 20,1%, până la 539,7 milioane de euro, iar divizia de Servicii de Diagnostic a ajuns la venituri de 473,4 milioane euro, înregistrând o creştere de 15,9% faţă de anul anterior.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO