În urmă cu doi ani producătorul american AbbVie era pe locul al treisprezecelea în topul celor mai mari companii din farma, însă un medicament folosit în tratamentul hepatitei a dus compania la o cotă de piaţă de 7,8% în perioada iulie 2015-iunie 2016 şi poziţia de lider al pieţei.
Schimbarea liderului din piaţa medicamentelor este a treia înregistrată în ultimii şapte ani, anul trecut clasamentul fiind condus de Sanofi.
De altfel, grupul francez a fost liderul pieţei pentru o periodă de cinci ani, întreruptă pentru un an de grupul Hoffmann La Roche, potrivit datelor analizate de ZF din rapoartele trimestriale ale companiei de cercetare de piaţă Cegedim.
Evoluţia AbbVie vine pe fondul decontării medicaţiei pentru hepatita virală cronică.
În top 10 companii intră şi producătorul francez Servier, Pfizer (SUA) sau SunPharma (India), primii zece jucători împărţind 47% din piaţa farmaceutică.
În trimestrul al doilea al anului 2016 valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România a crescut cu 16% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ajungând la peste 3 miliarde de lei, arată Cegedim.