• Leu / EUR4.7619
  • Leu / GBP5.5070
  • Leu / USD4.2322
Companii

Tarom a găsit clienţi pe ruta Baia Mare - Bucureşti şi introduce două zboruri săptămânale. Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş: din noiembrie aceste curse vor deveni zilnice spune

Tarom a găsit clienţi pe ruta Baia Mare - Bucureşti şi introduce două zboruri săptămânale. Gabriel Zetea, preşedintele CJ Maramureş: din noiembrie aceste curse vor deveni zilnice spune

Autor: Laurentiu Cotu

30 aug 2018 892

Compania aeriană de stat Tarom va introduce din 6 septembrie două zboruri săptămânale, între Baia Mare şi Bucureşti, spune Consiliul Judeţean Maramureş. O cursă va pleca duminică seara din Bucureşti, iar apoi luni dimineaţa dinspre Baia Mare spre Bucureşti şi o a doua cursă va pleca joi seara spre Baia Mare şi se va întoarce în Capitală vineri dimineaţa. „S-a început cu acest program pentru că ne aflăm la mijlocul programului de vară. A fost destul de dificil să se găsească şi aceste două avioane care să vină acum înspre Baia Mare şi să efectueze zborurile pe aeroport, dar din discuţiile pe care le avem cu Tarom în această perioadă, putem spune că începând cu luna noiembrie aceste curse vor deveni zilnice“, a declarat Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş. Aeroportul din Baia Mare a fost închis aproximativ doi ani pentru modernizare. Investiţia s-a ridicat la circa 14 mil. euro, potrivit celor mai recente date. Oficialii CJ Maramureş spun că investiţiile la aeroportul din Baia Mare vor continua, avându-se în vedere construcţia unui nou terminal din fonduri europene. Tarom a terminat anul trecut cu pierderi de 172 mil. lei, de 3,6 ori mai mari faţă de cele din 2016, şi cu afaceri în stagnare, de circa un miliard de lei, în contextul în care traficul aerian la nivelul pieţei a crescut cu 23%, la peste 20 de milioane de pasageri. 

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: -0,0063
Ieri:
Azi: 4.2322
Diferență: 0,4939
Ieri:
Azi: 5.5070
Diferență: 0,2823
Ieri:
Azi: 4.1850
Diferență: 0,2131
Ieri: