Companii

Taxa clawback plătită de companiile de medicamente a intrat în atenţia Avocatului Poporului

 Taxa clawback plătită de companiile de medicamente a intrat în atenţia Avocatului Poporului

Autor: Ioana David

01.06.2012, 11:36 610

Avocatul Poporului a sesizat Ministerul Sănătăţii, MInisterul Finanţelor, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală privind taxa clawback, plătită de companiile de medicamente, în condiţiile în care această taxă se plăteşte la un nivel de preţ care include şi TVA.

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la modul de calcul a contribuţiei datorate de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor", se arată într-un comunicat al instituţiei.

Clawback-ul este o taxă ce se plăteşte de producători şi se aplică numai în industria de medicamente pentru vânzările de produse compensate. Rolul taxei a fost de a controla consumul de medicamente astfel încât acesta să nu crească nesustenabil, iar companiile îşi calculează singure cât au de plată în baza da­telor furnizate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) legate de consum şi a unei formule compexe stabilite prin lege.

Suma totală de plată este calculată ca o diferenţă între consumul efectiv de medi­ca­mente şi bugetul pe care statul prin CNAS l-a alocat. Taxa există în legislaţie încă din 2009 însă nu s-a putut aplica până anul acesta din cauza unor neclarităţi legislative.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO