• Leu / EUR5.2384
  • Leu / GBP6.1574
  • Leu / USD4.5850
Companii

Telecabina Tâmpa şi restaurantul Panoramic din Braşov vor fi redeschise în vara acestui an în urma unei investiţii de modernizare care s-a ridicat la 16 mil. euro

Telecabina Tâmpa şi restaurantul Panoramic din Braşov...

Autor: Miruna Diaconu

14.05.2025, 00:07 14713

Telecabina Tâmpa şi restaurantul Panoramic din Braşov se află la finalul procesului de modernizare şi urmează a fi redeschise în această vară, spune pentru ZF Meda Vasiliu, director operaţional al ANA Hotels.

Valoarea procesului de modernizare al celor două active se ridică la 16 milioane de euro, investiţie derulată de ANA Teleferic, companie parte din ANA Holding, din care face parte şi ANA Hotels, controlată de omul de afaceri George Copos.

„Capacitatea de transport va creşte semnificativ, apropiindu-se de 500 de persoane pe oră pe sens, de cinci ori mai mult faţă de sistemul anterior. (...)În paralel, finalizăm şi renovarea completă a restaurantului Panoramic, care se va redeschide cu un nou concept gastronomic şi design arhitectural, oferind o experienţă memorabilă la înălţime. Împreună, aceste investiţii ce vor depăşi 16 milioane euro vor contribui la consolidarea Braşovului ca destinaţie turistică de top în Europa Centrală“, spune Meda Vasiliu.

Te-ar putea interesa și:

Din grupul ANA Hotels fac parte hotelurile InterContinental Athenee Palace Bucharest, Crowne Plaza Bucharest ambele din Bucureşti, şi trei unităţi hoteliere din Poiana Braşov, Sport, Bradul şi Poiana, şi Hotelul Europa împreună cu centrul spa ANA Health Spa din Eforie Nord.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2384
Diferență: -0,0706
Ieri: 5.2421
Azi: 4.5850
Diferență: -0,0283
Ieri: 4.5863
Azi: 6.1574
Diferență: -0,2818
Ieri: 6.1748