Companii

Temperatura medie anuală terestră din România creşte mai rapid decât în Italia şi Spania, ţări mediteraneene. A crescut cu 3,3°C între 1961-2024, cel mai ridicat nivel

Temperatura medie anuală terestră din România creşte...

Autor: Florentina Niţu

03.04.2025, 18:30 858

România trăieşte un moment istoric, în contextul în care temperatura medie anuală pe uscat a crescut cu 3,3°C în 2024 faţă de 1961, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată. Acest salt este mai mare decât ţări mediteraneene precum Italia (2,8°C) sau Spania (2,2°C), potrivit datelor extrase de ZF dintr-o analiză realizată de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) privind schimbările de temperatură în perioada 1961-2024. Europa a fost afectată de valuri de căldură şi secetă severă anul trecut, 2024 fiind unul dintre cei mai călduroşi ani ai săi. Această creştere rapidă a temperaturii pune presiune asupra mediului, dar şi a agriculturii din România, unde culturi noi, precum sorgul, rezistent la căldură şi secetă, încep să câştige teren.

„Se observă cu ochiul liber că nu mai putem defini exact anotimpurile în România, aşa cum le ştiam. Nu există un tipar clar în evoluţia lor din punct de vedere climatic. Primăvara începe mult mai devreme, excepţie fiind acest an. De exemplu, în ultimii 4-5 ani, primăvara debuta încă din jumătatea lunii februarie. Decembrie şi ianuarie au fost şi ele mai calde, iar în primele zile ale anului 2024 s-au înregistrat 24-25°C în timpul zilei“, a spus Daniel Alexandru, directorul de agrometeorologie din cadrul Administraţiei’ Naţională de Meteorologie (ANM).

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro