Companii

Tikkurila intra direct pe piata locala de vopsele

05.05.2008, 19:11 103

Grupul finlandez Tikkurila, unul dintre principalii producatori de lacuri si vopsele din Europa, cu un rulaj anual de 625 mil. euro va intra direct pe piata locala, printr-o reprezentanta de vanzari, dupa o perioada in care a activat doar prin intermediul distribuitorilor TM-Color din zona Transilvania si Art Deco Poly Delta din Bucuresti.
"Vom face un anunt oficial in urmatoarele saptamani referitor la activitatea noastra pe piata romaneasca", au declarat pentru ZF reprezentantii Tikkurila. Finlandezii cauta in prezent trei manageri de vanzari regionali pentru zonele de sud-vest, sud-est si nord-est pentru a controla activitatea de distributie de vopsele decorative.
Gigantii de pe piata vopselelor, precum Akzo Nobel sau SigmaKalon, au tatonat fara succes piata locala de lacuri si vopsele in cautarea unor achizitii, deoarece principalii jucatori nu sunt interesati de vanzare in acest moment, datorita ratelor mari de crestere a pietei, de circa 20-30%.
Tikkurila, care vrea sa se extinda puternic in Europa de Est in urmatorii ani, are in prezent o pozitie mai puternica in zona centrala a tarii, in judetele Mures, Harghita si Covasna. Grupul finlandez controleaza 5.000 de magazine proprii in 40 de tari si detine unitati de productie in Finlanda, Suedia, Estonia, Rusia, Polonia, Germania sau Ucraina.
Tikkurila, alaturi Akzo Nobel (Olanda) si SigmaKalon, parte a grupului american PPG, au fost in discutii pentru preluarea unor jucatori locali insa au esuat.
De altfel, Akzo Nobel, care este prezent prin distribuitori cu vopseaua lavabila marca Supralux, intentioneaza sa construiasca o unitate de productie langa Brasov, insa proiectul se afla in stand-by. SigmaKalon, care detine 22 de unitati de productie in Europa, distribuie pe piata locala vopsele sub brandul Trilak.
Oricare dintre acesti producatori ar putea fi in urmatorii doi-trei ani artizanii unei tranzactii pe piata locala care este dominata in prezent de cinci producatori - Policolor, afacere controlata de fondurile de investitii Romanian Investment Fund Cyprus, Fondul Romano-American pentru Investitii (RAEF) si Romanian Reconstruction Cyprus, K?ber, companie detinuta de familia K?ber, d?fa Deutek, companie detinuta de fondul de investitii Advent si Fabryo Corporation, afacere infiintata de Daniel Guzu, in care fondul de investitii Oresa Ventures detine 49% din actiuni. In aceste conditii, pe termen scurt am putea asista la achizitii de jucatori medii de pe piata locala, prin care sa-si extinda ulterior activitatea.
In plus, cei mai mari jucatori de pe piata locala au in derulare sau au finalizat investitii masive in majorarea capacitatilor de productie pentru a face fata ritmului rapid de crestere a consumului. Astfel, Fabryo a finalizat anul trecut o investitie de 15 milioane de euro intr-o unitate de productie in localitatea Popesti-Leordeni, langa Bucuresti, in timp ce K?ber va finaliza in 2008 o fabrica in care va investi 10-12 milioane de euro si va avea o productie anuala de peste 120.000 de tone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO