Companii

Top 30 cei mai mari crescători de păsări: Ioan Popa a făcut din Transavia un grup cu afaceri de 670 mil. lei

Top 30 cei mai mari crescători de păsări: Ioan Popa a...

Autor: Roana Rotaru

03.08.2018, 00:07 3349

Cei mai mari 30 de crescători de păsări din România au avut împreună afaceri de 3,1 mld. lei (680 mil. euro) în 2017, ceea ce acoperă 66% din valoarea sectorului creşterii păsărilor, potrivit calculelor ZF bazate pe datele de la Registrul Comerţului (ONRC).

Cel mai mare crescător de păsări din România este Transavia, un business fondat acum 27 de ani de antreprenorul Ioan Popa. Compania Transavia a avut în 2017 o cifră de afaceri de 531 mil. lei (116,5 mil. euro), însă antreprenorul din Alba-Iulia controlează şi Avicola Braşov, şi ea o companie în top zece, cu vânzări de 137 mil. lei (30 mil. euro). La nivel de grup, businessul lui Ioan Popa a ajuns la afaceri cumulate de aproape 670 mil. lei.

„Peste 15% din producţia anuală a companiei merge pe piaţa de export, în mai multe ţări europene, precum Marea Britanie, Irlanda, Franţa, Olanda, Ungaria, Grecia, Slovacia, Bulgaria, Italia, Spania şi Croaţia. Valoarea exportului este estimată la 25 milioane euro anual“, spun reprezentanţii Transavia.

Transavia creşte circa 40 de milioane de păsări pe an, echivalentul a doi pui pentru fiecare locuitor al României, şi produce circa 70.000 de tone de carne de pui pe an, o cantitate care acoperă 12,5% din producţia României de carne de pasăre din 2017, potrivit reprezentanţilor companiei. Producţia de carne de pasăre a României a fost de 566.000 de tone în 2017, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO