Companii

Top cinci destinaţii externe pentru minivacanţa de Paşte

AFP/Mediafax Foto

AFP/Mediafax Foto

Autor: Cristina Cuncea

23.03.2015, 00:00 355

Roma, Atena, Ierusalim, Dubai şi Amsterdam sunt cele mai populare destinaţii de Paşte pentru români, perioadă în care vacanţele şi city break-urile se scumpesc şi cu 170% faţă de altă perioadă a anului, arată un studiu al portalului de turism vola.ro.

"În timp ce o parte dintre români merg în vacanţe de Paşte în străinătate atraşi de semnificaţia religioasă a unor destinaţii precum Roma, Atena sau Ierusalim, alţii aleg shoppingul şi distracţia în cluburile din Dubai sau Amsterdam", se arată într-un comunicat al portalului.

Roma este una dintre cele mai populare destinaţii de Paşte pentru români, deoarece turiştii pot vizita atât bisericile catolice, cât şi lăcaşurile de cult ortodoxe. În acelaşi timp, în capitala Italiei trăieşte o importantă comunitate de români, iar Paştele este momentul cel mai potrivit pentru reunirea familiilor. Un city break de Paşte la Roma porneşte de la 337 euro de persoană şi include bilet de avion, 3 nopţi de cazare cu mic dejun şi asigurare medicală.

La rândul său, Atena are avantajul de a fi o destinaţie dintr-o ţară ortodoxă, prin urmare turiştii români regăsesc aici o parte din tradiţiile de acasă, inclusiv mesele cu friptură de miel şi ouă roşii. Costul pachetului turistic, în care intră biletul de avion, 3 nopţi la hotel cu mic dejun şi asigurare medicală, ajunge la aproximativ 440 de euro de persoană.

Totodată, pentru perioada Paştelui, creşte foarte mult şi cererea pentru zboruri către Tel Aviv, de unde se poate ajunge într-o oră, cu maşina, la Ierusalim. În timpul sărbătorilor pascale, un bilet de avion dus-întors spre Tel Aviv costă aproximativ 200 euro.

"Dar nu toţi români vor ca de Paşte să fie înconjuraţi de o atmosferă religioasă. Din ce în ce mai mulţi aleg să profite de zilele libere pentru o călătorie în care să se distreze. Chiar dacă o vacanţă în Dubai costă de Paşte de la 680 euro, incluzând bilet de avion, 7 nopţi de cazare şi asigurare medicală, destinaţia este una dintre cele mai cerute de români. Turiştii au optat pentru hoteluri care nu au mese incluse sau au maximum mic dejun", se menţionează în comunicat.

O altă destinaţie solicitată de Paşte, Amsterdam, este populară, în general, printre turiştii nonconformişti şi dornici de distracţie. Un city break la jumătatea lunii aprilie costă aproximativ 410 euro de persoană. Pachetul include biletul de avion, 3 nopţi de cazare şi asigurare medicală.

Paştele scumpeşte atât city break-urile, cât si vacanţele. De exemplu pentru Dubai şi Amsterdam tarifele sunt cu aproape 170% mai mari decât în altă perioadă a anului. În pofida acestor scumpiri, cele două oraşe se află în topul celor mai cerute destinaţii pentru sărbătorile pascale şi înregistrează o creştere a vânzărilor de peste 35%.

Cei mai mulţi turişti preferă să plece doar 4 zile, de aceea optează pentru un city break. În general, se pleacă în Vinerea Mare, iar întoarcerea este programată în a doua zi de Paşte, situaţie care înseamnă pentru cei mai mulţi turişti maximum o zi de concediu.

"Turiştii care aleg destinaţiile «tradiţionale», cu mai multe obiceiuri religioase, îşi planifică vacanţa încă din luna ianuarie, deci cu patru luni înainte de sejur. În schimb, cei care optează pentru Dubai, Amsterdam sau alte destinaţii cunoscute pentru distracţie (precum Dublin sau Nisa) încep să cumpere pachete turistice abia de la începutul lunii martie, iar cererile pentru aceste oraşe continuă să vină", a declarat Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro

Faţă de anul trecut, vacanţele şi city break-urile de Paşte sunt cu cel puţin 20% mai ieftine. În cazul Vola.ro, acest lucru se datorează sistemului de alcătuire a pachetelor, care combină dinamic cel mai mic preţ de bilet cu cele mai ieftine posibilităţi de cazare.

"Paştele se află, după Revelion, pe locul 2 în topul sărbătorilor care atrag turişti români în vacanţe în străinătate. Se situează chiar mai sus decât Crăciunul, care este asociat mult mai mult cu petrecerea timpului acasă, în familie. Apoi, perioada Paştelui este mult mai prielnică pentru călătorii, pentru că şi vremea este mai caldă", a adăugat Melinescu.

Pentru a petrece Paştele în afara ţării, românii sunt dispuşi să aloce un buget mai mare decât pentru o vacanţă obişnuita, având în vedere că aproximativ 40% dintre vânzarile de pachete turistice pentru Paşte se concentreaza pe cele 4 destinaţii enumerate mai sus - Roma, Atena, Dubai şi Amsterdam - unde preţul mediu de achiziţie al unui pachet este de 470 euro. Preţul unui city break de pe Vola.ro, în alte perioade ale anului, porneşte de la 179 euro.

Inclusiv pentru perioada Paştelui, din cele peste 50 de destinatii de city break şi vacanţe disponibile pe Vola.ro, există variante pentru un buget mai redus, pornind de la 191 euro. Pentru această sumă se poate petrece Paştele la Milano având în pachet bilet de avion, 3 nopţi de cazare la hotel de 3 stele şi asigurare medicală. Pentru preţuri de până în 250 euro de persoană se pot petrece sărbătorile pascale în Budapesta, Berlin, Dublin sau Bruxelles.

Vola.ro este cea mai mare agenţie de turism online din România şi a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 122,3 milioane de lei. În luna februarie a acestui an, fondul 3TS Capital Partners a intrat în acţionariatul Vola.ro printr-o investiţie de 5 milioane euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO