Companii

Top evenimente de pe piaţa de fashion în 2011

Top evenimente de pe piaţa de fashion în 2011

Autor: Cristina Rosca

31.12.2011, 20:11 696

În condiţiile în care criza persistă şi consumul a continuat să scadă, 2011 a fost anul contrastelor în sectorul de fashion - îmbrăcăminte şi încălţăminte - estimat la circa 2,7 mld. euro. Noile intrări pe piaţă, intrările în insolvenţă şi schimbările de management sunt principalele evenimente care au marcat retailul alimentar în 2011. ZF realizează o retrospectivă în zece-momente cheie pe cele mai importante sectoare din business.

1. Ieşirea de pe piaţă a Esprit

AAV Group, controlată de omul de afaceri Vicenţiu Zorzolan, a închis toate cele trei magazine Esprit pe care le deţinea pe piaţa locală. Compania, care potrivit ultimelor informaţii deţine pentru piaţa locală franciza Esprit, Springfield, Cortefiel, Peacocks şi Women'secret, a închis magazinele din Plaza România, Bucureşti Mall şi Băneasa Shopping City, brandul ieşind astfel de pe piaţă. Oficialii companiei nu au dorit să comenteze asupra acestui subiect.

Compania AAV Group a avut anul trecut afaceri de 7,5 milioane de lei (1,78 milioane de euro), faţă de 31 milioane de lei (7,3 milioane de euro) în 2009. Mai mult, numărul de angajaţi ai companiei s-a redus aproape în acelaşi ritm cu businessul. Astfel, dacă în 2009 compania avea 114 angajaţi, la finalul anului trecut mai erau 35. Vicenţiu Zorzolan, 41 de ani, a fost până la sfârşitul lui 2007 partener de afaceri cu Octavian Radu, proprietarul grupului RTC.

Împreună au adus la nivel local brandurile Debenhams, Esprit, Springfield şi Womens' Secret. Apoi, au hotărât să-şi împartă francizele pe care le aveau, Octavian Radu rămânând cu Fashion Retail Group şi cu brandul Debenhams, iar Zorzolan cu AAV Group şi celelalte trei mărci.

2. Intrarea pe piaţă a H&M

Anul 2011 a fost marcat de intrarea pe piaţă a suedezilor de la H&M, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de fashion din lume.

După mai bine de cinci ani de discuţii şi speculaţii, anul 2011 este anul intrării H&M în România. Această intrare a ascuţit lupta la nivel înalt, astfel încât cel mai mari jucători europeni prezenţi şi pe piaţa locală - Inditex, C&A şi New Yorker - s-au înghesuit să deschidă zeci de magazine pentru a atrage tot mai mulţi clienţi. Suedezii de la H&M au deschis până acum 11 magazine - şase în Bucureşti şi cinci în provincie. Deşi au intrat târziu pe piaţă, la circa şapte ani după Inditex şi doi după C&A, suedezii de la H&M au mizat pe o expansiune rapidă pe piaţa locală.

La deschiderea primului magazin din România Karl- Johan Persson, CEO al H&M, spunea că România este prima piaţă unde compania va deschide din primul an atâtea magazine.

3. Kenvelo aduce pe piaţă Tom Tailor şi Lee Cooper

Acţionarii Kenvelo, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute branduri de pe piaţa locală de fashion, îşi schimbă strategia de business pentru România urmând a crea un grup alcătuit din trei branduri: Kenvelo, Lee Cooper şi Tom Tailor. Kenvelo are planificată pentru viitorul apropiat deschiderea a 30 de magazine pentru fiecare dintre cele două branduri noi aduse. Nici expansiunea brandului cu acelaşi nume nu se opreşte aici.

4. Intrarea în insolvenţă a uneia dintre companiile care operează Tina R

Compania Tina R Distribuţie, una dintre firmele prin care sunt operate magazinele din reţeaua Tina R, a intrat în insolvenţă, după ce la începutul lunii acţionarii au solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară. Planul de reorganizare, care ar putea fi depus până la finalul anului, va prevede achitarea datoriilor, precum şi măsuri de redresare a activităţii şi de optimizare a costurilor, potrivit Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al companiei. Optimizarea costurilor se va face prin închiderea magazinelor neprofitabile, deschiderea altora noi şi renegocierea contractelor de închiriere a spaţiilor comerciale. Tina R Distribuţie, companie prin care sunt operate 9 dintre magazinele Tina R, un brand local care se apropie de majorat, a obţinut anul trecut afaceri de 2,88 mil. euro, potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe. Mai mult, compania a fost anul trecut pe pierdere, de 0,9 mil. euro şi cu datorii totale de 3,2 mil. euro.

5. Anul luxului: vin Valentino şi Burberry

Dacă pentru chinezi 2011 a fost anul iepurelui, pentru români a fost anul luxului, în condiţiile în care pe piaţa locală îşi pregătesc intrarea sau deja au intrat trei branduri de lux: Valentino, Escada şi Burberry. Brandul britanic de lux Burberry urmează a fi adus pe piaţa locală de fondul de investiţii Global Eye, care îşi concentrează activitatea în România şi în Europa de Sud-Est. Magazinul va fi amplasat în centrul comercial de lux Radisson Blu de pe Calea Victoriei. Celelalte două vor fi deschise în centrul comercial de lux The Grand, care include şi hotelul Marriott.

6. Leonardo reia expansiunea

Leonardo, cel mai mare retailer local de încălţăminte şi marochinărie, intrat în insolvenţă în a doua parte a anului 2009, a reluat în luna aprilie procesul de expansiune şi a deschis primul magazin în complexul Bucur Obor din Capitală.

7. Intrarea New Look

Grecii de la Fourlis Group, care deţin în România franciza magazinelor Intersport prin intermediul subsidiarei Genco Trade, au deschis la finalul lunii august primul magazin al retailerului britanic New Look pe piaţa locală în centrul comercial AFI Palace Cotroceni. Au urmat apoi alte trei magazine, în Bucureşti - în Băneasa Shopping Center, în Polus Center Cluj-Napoca şi în Maritimo Shopping Center Constanţa, iar pe termen mediu, respectiv cinci până la opt ani, reţeaua de magazine New Look ar putea ajunge la 20 de unităţi. Investiţia medie într-un magazin este de 600.000 de euro.

8. Schimbare la nivel înalt la Inditex

Paul Cuza (38 de ani), care a ocupat anterior poziţia de country manager al parfumeriilor Douglas, este de la jumătatea anului noul director general al Inditex România, cel mai mare jucător din retailul de modă autohton, cu afaceri de circa 100 mil. euro anul trecut. El îl înlocuieşte pe Lucian Dorobanţu (36 de ani), numit în luna martie la conducerea operaţiunilor Inditex Rusia, după un mandat de peste trei ani în fruntea Inditex România.

Paul Cuza a preluat funcţia de director general al Inditex la începutul acestei luni, după ce timp de patru ani a fost country manager al parfumeriilor Douglas.

Inditex este prezentă pe piaţa locală cu brandurile Zara, Bershka, Pull & Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home.

9. Cei patru mari au deschis aproape 50 de magazine

Anul 2011 a fost anul celor "patru mari" retaileri de îmbrăcăminte prezenţi pe piaţa locală - Inditex, H&M, New Yorker şi C&A. Deşi consumul a continuat să scadă şi în primele luni ale acestui an cu peste cinci procente, urmând trendul din perioada 2009-2010, cei patru jucători străini au deschis aproape 50 de magazine în 2011, în care au investit circa 30 de milioane de euro şi au angajat 1.000-1.200 de persoane.

10. Primul retailer mare de modă care intră în Centrul Vechi

Primul retailer de îmbrăcăminte care "şi-a făcut curaj" să pătrundă în Centrul Vechi, această zonă dominată de peste 150 de restaurante, baruri şi cafenele, a fost Adidas, care a deschis în vara acestui an un magazin cu două niveluri pe Lipscani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO