Companii

Topul sectoarelor din care pleacă cei mai mulţi angajaţi: în retail, unu din patru angajaţi îşi părăseşte anual compania din cauza salariilor mici

Topul sectoarelor din care pleacă cei mai mulţi...

Autor: Adelina Mihai

10.02.2017, 00:05 4181

Retailul a rămas şi anul trecut „campion“ în ceea ce priveşte rata plecărilor angajaţilor, în acest sector fluctuaţia de personal fiind de peste 26%, potrivit rezultatelor unei cercetări realizate de firma de consultanţă în management şi executive search Korn Ferry Hay Group.

Astfel, unu din patru angajaţi din comerţ părăseşte anual compania pentru care lucrează. Totuşi, din rata totală a fluctuaţiei de personal din retail de 26,3%, 16,8% dintre angajaţi pleacă voluntar din cadrul companiei, iar restul de aproape 10% pleacă prin concedieri.

Retailul este un sector recunoscut pentru faptul că oamenii nu petrec prea mult timp la acelaşi angajator, întrucât salariile sunt destul de mici, companiile nu investesc prea mult în strategiile de retenţie şi motivare a oamenilor, iar în unele cazuri rata plecărilor din companii ajunge şi la 70%, potrivit informaţiilor din piaţă.

Pe de altă parte, problema fluctuaţiei de personal din retail – care este dublă faţă de media înregistrată în restul sectoarelor economice, unde fluctuaţia este de 13% - se resimte din ce în ce mai mult ca urmare a faptului că angajatorii se confruntă cu cel mai mare deficit de personal din ultimii 15 ani. De aceea, companii din comerţul alimentar precum Lidl, Kaufland sau Metro Cash& Carry au majorat semnificativ salariile anul acesta, în încercarea de a reţine în companie angajaţii, dar şi pentru a atrage noi candidaţi. Totodată, companiile au devenit foarte transparente în ceea ce priveşte salariile oferite pentru a atrage oameni, ceea ce nu se întâmpla în trecut. Spre exemplu, de la începutul anului un casier din cadrul Metro Cash& Carry ajunge la un venit lunar de 2.000 de lei net (cu bonusuri, ore suplimentare, tichete de masă etc.), potrivit datelor furnizate de companie, iar din toamna anului trecut  Lidl a anunţat că  va majora cele mai mici salarii din companii la valoarea de 2.200 de lei brut pe lună, adică 1.570 de lei net pe lună (incluzând bonurile de masă).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO