• Leu / EUR4.7345
  • Leu / GBP5.2361
  • Leu / USD4.2201
Companii

Transelectrica vrea să emită obligaţiuni de 200 milioane de euro până în 2017

Transelectrica vrea să emită obligaţiuni de 200 milioane de euro până în 2017

Foto Victor Ciupuliga

Autor: Carol Dan

25 aug 2013 369

Transportatorul de energie controlat de stat Transelectrica (TEL) vrea să emită obligaţiuni de până la 900 milioane lei (203,1 milioane de euro) în perioada 2013-2017 atât în lei, cât şi în valută. Propunerea va fi discutată în Adunarea Generală a Acţionarilor Transelectrica programată pentru 30 septembrie, potrivit unui comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Transelectrica a anunţat la sfârşitul lunii iunie că intenţionează să lanseze în noiembrie o emisiune de obligaţiuni cu maturitate de cinci ani, prin care să împrumute circa 200 milioane lei (45 mil. euro) de la investitori instituţionali, pentru refinanţarea unor credite şi pentru completarea necesarului de finanţare a investiţiilor.

În acest an au mai lansat emisiuni de obligaţiuni băncile Transilvania, Raiffeisen şi UniCredit. În sectorul energetic românesc, singura emisiune de obligaţiuni a fost făcută anul trecut de distribuitorul de gaze şi electricitate GDF Suez Energy România. Compania Transelectrica este controlată de stat, prin Ministerul Finanţelor Publice.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.

Principalele valute BNR - marţi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7345
Diferență: 0,0528
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2201
Diferență: 0,5983
Ieri: 4.2129
Azi: 5.2361
Diferență: -0,6395
Ieri: 5.2448
Azi: 4.2663
Diferență: -0,0913
Ieri: 4.2801