Aproape 12.000 de autobuze, microbuze şi vehicule comerciale ( sub 3,5 tone) au fost înmatriculate în primele opt luni ale acestui an, singura categorie pe minus fiind cea de autobuze, arată o analiză a ZF pe baza datelor de la Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA).
Situaţia poate fi explicată prin faptul că transportul rutier şi feroviar au pierdut în ultimii ani teren în faţa celui aerian, unde marile companii low-cost au micşorat tot mai mult preţurile pentru a atrage clienţi. În plus, creşterea numărului de rute interne a atras doar anul trecut peste 800.000 de pasageri care au călătorit între marile oraşe cu avionul.
Pe de altă parte, companiile de transport rutier au atras anul trecut circa 3 milioane de pasageri, în creştere cu 11% faţă de anul precedent. Însă, avansul este mai redus faţă de anii de dinainte de criză, atunci când numărul de pasageri care călătoreau pe plan intern şi internaţional cu microbuzul şi autobuzul creştea cu peste 20% anual.