Companii

Transportatorul de marfa Unifertrans, afaceri de 31 mil. euro

10.04.2008, 17:08 159

Transportatorul feroviar de marfa Unifertrans, parte a grupului Unicom, a inregistrat anul trecut afaceri de 31 de milioane de euro, in crestere cu aproximativ 7% fata de anul precedent.
"Pentru anul acesta vizam mentinerea veniturilor la nivelul anului trecut", a spus Constantin Pestrea, directorul companiei.
Acesta a precizat ca Unifertrans va investi in acest an doua milioane de euro intr-un terminal care va fi finalizat in 2009.
Spre deosebire de ceilalti competitori, precum Grup Feroviar Roman, care a facut achizitii in Serbia, Bulgaria si Ungaria sau Servtrans, care a incheiat parteneriate in regiune, Unifertrans nu opereaza in afara tarii.
Astfel, compania deruleaza activitati de transport doar in interiorul Romaniei pentru companii precum rafinaria Petrotel-Lukoil Romania sau Lafarge.
Unifertrans detine o flota de 30 de locomotive si 500 de vagoane, la acestea adaugandu-se si vagoanele inchiriate de la Unicom Active, o alta firma din grup, sau de la alti proprietari.
In ceea ce priveste directia pe care o va lua compania, reprezentantii Unifertrans spun ca aceasta este o decizie care se ia la nivelul grupului.
Unifertrans face parte din grupul Unicom, alaturi de alte companii precum Unicom Tranzit, casa de expeditii de transport feroviar de marfa, Unicom active, posesor si administrator de vagoane si locomotive, si Unicom Cargo Service, companie de incarcari-descarcari si transbordari de marfuri in statiile de frontiera.
Piata locala a transportului feroviar privat parcurge o evolutie pozitiva, determinata de cresterea economica, ajungand la circa 25% din totalul pietei.
Desi companii precum Grup Feroviar Roman, Servtrans, Unifertrans sau Classfer au luat din cota de piata a companiei de stat de profil CFR Marfa, aceasta din urma continua sa domine piata. CFR Marfa urmeaza sa intre la privatizare in acest an, valoarea sa fiind estimata intre unu si doua miliarde de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO