Companii

Transportatorul Patristrans din Cluj-Napoca: S-a remarcat pe importuri cererea pentru zahăr. Am adus până acum 160 de camioane de zahăr din Franţa. Afacerile sunt în creştere cu circa 16% la nouă luni anul acesta

Transportatorul Patristrans din Cluj-Napoca: S-a remarcat...

Autor: Mirabela Tiron

18.11.2022, 18:00 145

♦ Volumul de mărfuri este în creştere, am comandat 12 semiremorci şi 8 cap tractoare.

Patristrans VT Logistic din Apahida, Cluj-Napoca, o companie ce transportă mărfuri generale pe cale rutie­ră, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afaceri mai mari cu 16% faţă de perioada similară a anului anterior, avans pe care îl estimează până la final de an.

„Volumul de mărfuri este în creştere, la nouă luni avem creştere cu 16-17% a cifrei de afaceri. Pe importuri am adus mărfuri generale dar s-a remarcat cererea pentru generatoare şi pentru zahăr. Până acum am adus 160 de camioane de 24 de tone de zahăr la baxuri mari, de 1000 de kg, din Franţa pentru un client local. Zahărul este reambalat pe piaţa locală iar cererea din partea clientului era chiar mai mare, dar avem şi alţi clienţi cu care lucrăm“, a declarat pentru ZF Vasile Adrian Negrea, fondatorul companiei, ce deţine 75% din acţiuni.

Trei sferturi din zahărul consumat în România pro­vine din import, România mai produce anual doar circa 100.000 de tone de zahăr din sfeclă din zahăr şi importă 200.000 de tone de zahăr, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO