• Leu / EUR4.9640
  • Leu / GBP5.7480
  • Leu / USD4.6302
Companii

Tranzacţie cu lichidatorul: Lazăr preia activele edy Spedition

Autor: Bogdan Alecu

26.10.2015, 00:07 77570

Grupul Lazăr, cu afaceri anuale de peste 90 mil. euro şi controlat de omul de afaceri Ion Lazăr, a achiziţionat activele edy Spedition la licitaţia organizată de administratorul judiciar al companiei aflate în insolvenţă din toamna lui 2012.

„Am câştigat licitaţia activelor edy Spedition.  Cumpărăm practic de la Rovigo, administratorul judiciar, camioanele şi imobilele. Din fericire pentru oameni, noi vom duce activele în continuare şi integrăm angajaţii lor în echipa noastră. În total au rămas 180 de oameni, care dacă vor să se angajeze la noi îi recrutăm“, a spus Ion Lazăr, cel care deţine şi controlează grupul Lazăr, cel mai mare transportator rutier român. Activele erau evaluate la peste 8 mil. euro.

Prin achiziţia activelor de către grupul Lazăr se închide astfel episodul final din activitatea edy Spedition, compania care ajunsese la peste 1.000 de camioane şi devenise nu doar cel mai mare transportator român, ci şi unul dintre cei mai mari din Europa. Edy Spedition a intrat în insolvenţă în toamna anului 2012, la câteva luni de la decesul principalului acţionar şi fondator, Alin Popa.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9640
Diferență: 0,121
Ieri: 4.9580
Azi: 4.6302
Diferență: 0,0562
Ieri: 4.6276
Azi: 5.7480
Diferență: 0,6479
Ieri: 5.7110
Azi: 5.1284
Diferență: 0,1523
Ieri: 5.1206